18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCrimă în lumea interlopă din Galaţi

Crimă în lumea interlopă din Galaţi

La restaurantul chinezesc din centrul Galaţiului a avut loc marţi seară o reglare de conturi între interlopi, Maricel Nicolau, zis “Chiaburu”, care printre altele a fost liderul unei reţele de trafic de carne vie, fiind ucis într-o confruntare cu doi membri ai grupării “Grafian”. Cei doi tineri, ambii în vârstă de 21 de ani, Aurelian Gigi Stănescu, zis “Maşo”, şi Valeriu Stănescu, zis “Biba”, le-au declarat anchetatorilor că au hotărât să se răfuiască cu “Chiaburu” după ce Aurelian Stănescu a primit un telefon de la un cunoscut care i-a spus că Nicolau este cel care în 2006 a incendiat un autoturism al familiei Stănescu şi că în acel moment Nicolau se află la restaurantul chinezesc de pe str. Prelungirea Traian.

“Maşo” şi “Biba” au descins în restaurant şi, după un scurt schimb de replici, “Maşo” a trecut la acţiune şi l-a lovit pe “Chiaburu” cu o sticlă în cap, iar acesta a scos cuţitul şi l-a atacat pe “Biba”, secţionându-i falangele de la două degete ale mâinii stângi. Riposta i-a înfuriat pe cei doi atacatori, care l-au răpus pe “Chiaburu”. “Stănescu Gigi i-a aplicat lui Nicolau trei lovituri în zona capului, foarte puternice, provocându-i traumatisme cu înfundarea oaselor craniene, iar Stănescu Valeriu i-a aplicat 3 lovituri de cuţit în zona hemitoracelui şi antebraţului drept, secţionându-i mai multe vene ce i-au provocat o puternică hemoragie”, a declarat şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Galaţi, comisarul-şef Ştefan Căpătan. Victima a murit pe masa de operaţie, în primul rând din cauza traumatismelor cranio-cerebrale. După ce l-au răpus pe interlop, agresorii au fugit şi, puţin mai târziu s-au predat la Secţia 4 Poliţie. După audierea martorilor la răfuială şi a atacatorilor, care şi-au recunoscut faptele, aceştia au fost introduşi în arestul poliţiei în jurul orei 4 dimineaţa.

Obişnuiţi cu închisoarea

Ieri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus reţinerea lor timp de 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de omor calificat şi i-a prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. “Chiaburu” a ispăşit 5 pedepse cu închisoarea, fiind condamnat pentru ultraj, fals şi uz de fals, port de armă albă, înşelăciune şi trafic de carne vie. Fraţii săi au făcut închisoare pentru trafic de droguri. Reţeaua prin care “Chiaburu” a exploatat zeci de tinere, pe care le obliga să se prostitueze în Italia şi Spania, a fost capturată de poliţiştii gălăţeni în septembrie 2002. În cadrul unei reglări de conturi ce a avut loc în iunie 2008 a fost ucis liderul lumii interlope din Galaţi, Marian Ivan, iar după dispariţia acestuia nu i-a luat locul altcineva.

A fi sau a nu fi interlop

Conducerea IPJ Galaţi susţine că nu se poate vorbi de o răfuială între clanuri. “Nicolau a fost cercetat şi trimis în judecată pentru trafic de carne vie, iar fraţii săi pentru trafic de droguri. Nu au fost cercetaţi pentru constituire sau aderare la un grup infracţional. La fel, cei doi care au 21 de ani, au cazierele curate, nu au mai fost cercetaţi până acum pentru acuzaţii care să genereze ideea că ar aparţine unui anumit clan”, a declarat şeful IPJ Galaţi, comisarul-şef Daniel Miron. Totuşi, şeful IPJ Galaţi admite existenţa unor astfel de grupări: „Şi noi monitorizăm astfel de grupări, nu negăm lucrul ăsta, în judeţul Galaţi, dar aici e vorba de acest caz în sine”. În acelaşi timp, nu poate fi eliminată ipoteza existenţei unei grupări în jurul lui „Chiaburu”, pentru că traficul de tinere obligate să se prostitueze presupune existenţa unei grupări.

“De la chefurile organizate de Maricel Nicolau, zis Chiaburu, era nelipsit interpretul preferat, manelistul Florin Salam”

 

YouTube video

 

Cele mai citite

O bonă din București a lovit copilul pe care îl avea în grijă. Femeia a fost reținută

Vineri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele...

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

Evenimente de Noaptea Muzeelor

Evenimentul Noaptea Muzeelor, aflat la a XX-a ediţie, se va desfăşura în România pe tot parcursul zilei de astăzi.La eveniment şi-au anunţat participarea muzee,...
Ultima oră
Pe aceeași temă