20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialCoșia deschide sezonul turistic în Munții Măcinului

Coșia deschide sezonul turistic în Munții Măcinului

Coșia, un obicei bulgăresc reluat anul trecut, în comuna tulceană Cerna, după 73 de ani de pauză, va deschide astăzi, sezonul turistic în Parcul Național Munții Măcinului. Coșia s-a practicat în satul Cerna până în anul 1940, atunci când a avut loc schimbul de populație în Cadrilater, și a fost reluat după ce grupul folcloric Altona din comună a participat la un festival din Nova Cerna, Bulgaria.

„Acolo, am întâlnit rude ale persoanelor care au locuit în Cerna în perioada interbelică și care și-au amintit cu plăcere de meleagurile noastre, dar în mod special de întrecerea de cai de atunci. Se numea Coșia, se organiza de Sfântul Toader pe o distanță de șapte kilometri, iar câștigătorii primeau stupi, viței, oi, capre, potcoave, hamuri, hățuri sau căpestre”, povestește președintele asociației Altona, Dumitra Petrică, citat de Agerpres. ”Ne-am propus să reluăm acest obicei. Coșia se va desfășura pe un traseu de un kilometru”, au precizat reprezentanții Primăriei Cerna. 

Organizatorii celei de-a II-a ediții a evenimentului, Primăria comunei Cerna, Administrația PNMM și asociația Altona, au pregătit pentru ziua de astăzi, începând cu ora 11.00, întreceri de cai, un târg al produselor tradiționale, un meci de fotbal old-boys, un spectacol folcloric susținut de ansamblurile comunităților din parc, precum și o expoziție cu vânzare de produse realizate în gospodărie. Două zile mai târziu, asociația „Aleargă, zâmbește, trăiește” va organiza prima ediție a concursului de alergare montană „Maraton Măcin” care se va desfășura în Munții Măcinului, competiția al cărei start va fi luat în comuna Greci adresându-se atât amatorilor, cât și sportivilor. 

Cu cele peste 3.450 de specii de floră și faună, dar și cu suprafețe importante de vegetație stepică, Parcul Național Munții Măcinului, declarat Rezervație a Biosferei în anul 1998, este singura zonă din Uniunea Europeană unde ecosistemele specifice zonei de stepă se întâlnesc alături de păduri submediteraneene și balcanice. Munții Măcinului au o deosebită importanță între formațiunile muntoase din România, fiind cei mai vechi munți dintre aceștia.  

Cele mai citite

Campanie de ecologizare a malurilor apelor din zona Roșia Montană

Localnici şi prieteni ai Roşiei Montane îşi dau întâlnire duminică, 12 mai, la ora 10.00, în Piaţa Centrală, pentru prima din cele cinci campanii...

Cancer ovarian: peste 70% din cazuri sunt depistate în stadii avansate

Cancerul ovarian este unul dintre cele mai mortale cancere la sexul feminin, clasându-se în primele 5 cauze de mortalitate prin cancer la femei, au...

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...
Ultima oră
Pe aceeași temă