13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialCoreea de Nord critică Statele Unite, după ce s-a retras din Acordul...

Coreea de Nord critică Statele Unite, după ce s-a retras din Acordul climatic de la Paris: Acţiunile lui Donald Trump sunt egoiste şi lipsite de moralitate

Coreea de Nord a criticat decizia președintelui american Donald Trump de a retrage Statele Unite din Acordul climatic de la Paris, calificând acțiunea drept „apogeul egoismului și a degradării morale”, informează CNN, citat de Mediafax.

„Trump urmăreşte bunăstarea SUA, chiar dacă pune în pericol întreaga planetă. Decizia SUA de a renunţa la angajamentele asumate la Paris în 2015 este egoistă şi pune în pericol toate eforturile internaţionale efectuate în acest sens”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor de Externe nord-corean. 


Citește și: Lobby-ul petrolier, în spatele deciziei lui Trump de a retrage SUA din Acordul de la Paris

Un grup de 22 de senatori republicani, care au făcut totul pentru a-l convinge pe Donald Trump să retragă SUA din Acordul de la Paris, au încasat peste 10 milioane de dolari din partea industriei petroliere, notează săptămânalul francez L'Express.


Potrivit sursei citate, Phenianul cataloghează acţiunile SUA drept iraţionale, inclusiv poziţia Washingtonului în privinţa programul nuclear nord-corean.

În urmă cu o săptămână, Donald Trump s-a declarat favorabil negocierii unui nou acord climatic, care să protejeze mai bine Statele Unite. Astfel, președintele american a susținut că retragerea din Acordul de la Paris este „în interesul economic" al Statelor Unite.

Donald Trump şi-a atras critici intense din partea multor cancelarii ale lumii în urma deciziei de a retrage SUA din Acordul de la Paris. Statele Unite se alătură Siriei şi Nicaragua, acestea fiind singurele ţări care au respins acordul.

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă