15.7 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialConfesiunile unui medic rezident

Confesiunile unui medic rezident

Traian Tache este medic rezident pe specialitatea Medicină internă în clinica medicală II a Spitalului Judeţean Constanţa. A absolvit anul trecut Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universităţii „Ovidius”. Pentru Traian, primul an de rezidenţiat reprezintă o adevărată provocare. Îşi face cu pasiune meseria. Doctorul pendulează în ţară şi între perspectiva unui viitor sumbru  şi speranţa că se va schimba ceva în sistem.

Cum au fost anii studenţiei?

La început a fost mai greu, a fost impactul trecerii de la liceu la facultate, unde atât profesorii, cât şi colectivul, nu prea sunt la fel de permisivi. Problema cu absenţele s-a pus şi în liceu, doar că la facultate era problema că trebuia să le plăteşti şi nu prea îţi permitea buzunarul să lipseşti. În schimb, am avut norocul de un colectiv de colegi extraordinari. Am fost şi am rămas nişte prieteni foarte buni. La fel, am avut parte de nişte profesori şi îndrumători de ani foarte buni care au ştiut să ne arate şi cum să ne înveţe, cum să ne păstreze interesul pentru medicină, pentru că au fost, din păcate, şi colegi de-ai noştri care au renunţat la studii în anii care au urmat.

Cum a fost examenul de rezidenţiat?

Examenul a fost greu. Din punctul meu de vedere, nu cred că reprezintă o examinare corectă. Nu cred că viitorul unui absolvent al Facultăţii de Medicină trebuie să fie stabilit în urma unei evaluări tip grilă. Eu personal am fost dezavantajat din punct de vedere al acestei modalităţi de examinare. Cred că trebuie să fie un examen format din mai multe probe care să îţi solicite inteligenţa, gândirea, aptitudinile. În Germania se dă sub formă de interviu. În Spania, grilă şi mai mule probleme clinice.

Eşti mulţumit de salariul de rezident?

Sunt nemulţumit de mai multe lucruri, nu doar de salariu. Dar dacă aţi adus în discuţie salariul, ei bine, nu sunt mulţumit, cum sunt convins că nici unul dintre colegii mei nu este. Nu considerăm că merităm marea cu sarea, însă cine se ocupă de salarizare ar trebui să ştie că nouă ne-a fost foarte greu să terminăm facultatea asta, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, este foarte grea, apoi dacă ai fi avut neşansa să intri la taxă ar fi fost foarte greu să îţi continui studiile. Şi este frustrant să ajungi la o vârstă de 26 de ani şi totuşi să ai nevoie de susţinerea şi de ajutorul părinţilor, care şi-aşa te-au ţinut în facultate timp de şase ani. Salariul net este de 950 de lei. În plus, din păcate, gărzile nu sunt plătite, ceea ce mi se pare un minus.

Ce nemulţumiri ar mai fi?

Ar mai fi lipsa de respect cu care sunt trataţi medicii. Eu credeam că o dată cu integrarea în sistemul acesta medical vei fi tratat altfel. Spre exemplu, dacă doreşti să faci un credit, nu eşti privit cu încredere, pentru că toată lumea ştie că ai salariu mic.

Te-ar tenta să lucrezi în străinătate?

Aici e o problemă foarte delicată. Am foarte mulţi colegi care au plecat în afară. Însă eu mă ghidez după trei principii majore pentru care am rămas aici. În primul rând, mi-aş dori şi am toată convingerea că am putea, eu şi colegii mei, să punem umărul la restaurarea şi restabilirea valorilor în sistemul medical românesc. Din păcate nu prea suntem încurajaţi în acest sens. Al doilea motiv pentru care nu am plecat este că doresc să învăţ medicină în limba mea. Apoi, în momentul în care pleci ca rezident, cei din străinătate ştiu pentru ce te duci, adică ei ştiu că nu ai plecat din România de bine ce îţi e, şi atunci ei îţi pun condiţiile, tu nu prea ai nici un drept ca rezident, pentru că ei consideră că este un privilegiu pentru tine să lucrezi acolo şi că ei îţi acordă şansa asta de a te forma, ori în momentul în cate te duci ca specialist tu eşti cel care pune condiţiile. Pe viitor, mă gândesc să plec. Dar trăiesc şi cu cu speranţa că se va schimba ceva aici. Din păcate, viitorul este sumbru pentru că şi după terminarea rezidenţiatului mie nu îmi asigură nimeni un loc de muncă. Şi atunci va trebui să îmi găsesc singur, să mă înscriu la concursuri, dacă apar posturi.

Te consideri împlinit profesional până acum?

Încă sunt în formare. Mai am puţin şi termin primul an de rezidenţiat. Dar în ceea ce mă priveşte sunt mulţumit pentru că am reuşit să termin o facultate la care am fost la fără taxă, o facultate grea, am reuşit să prind un loc de rezident pe o specializare foarte bună. Am avut noroc şi de nişte părinţi extraordinari care mă susţin în continuare. Cu începerea rezidenţiatului, am avut norocul şi şansa să lucrez cu doamna dr. Zizi Niculescu, de la care am învăţat extraordinar de multe lucruri din punct de vedere medical şi nu numai. La fel, cu colegii mă înţeleg foarte bine, şi toţi aceşti factori  îmi dau starea aceasta de bine şi de mulţumire profesională.

Ce calităţi ar trebui să aibă un medic competent?

Consider că cea mai importantă calitate este comunicarea. Atât la modul general între oameni, de asemenea între medic şi pacient. Un medic competent nu ar trebui să solicite nimic din partea unui pacient. Nu cred că ar trebui să ridice tonul la un bolnav. Cred că pentru a deveni un medic bun trebuie să ai mai multe calităţi, printre care să se numere toleranţă, modestie, să fii de bună credinţă în general. Pentru că dacă faci ceea ce faci din interes, niciodată nu o să reuşeşti.

Ce părere ai despre sistemul medical românesc de acum? E în comă?

Sistemul nostru medical e în comă mai de mult şi din păcate coma aceasta cred că o să devină din ce în ce mai profundă pentru că din ce se pare nu se întâmplă nimic bun.

Ce ar trebui schimbat?

Cred că întregul sistem medical ar trebui restructurat. Atât din punct de vedere organizatoric, financiar, condiţii etc. Nu cred că asistăm la o situaţie care ar putea fi remediată. Cred că tot ceea ce înseamnă sistem medical trebuie să fie nou. Ar trebui trasă linie şi păstrat ce e bun.   

Text Box:

Cele mai citite

Prin comasarea alegerilor, AUR pierde jumătate din numărul europarlamentarilor

Ultimul sondaj INSCOP ne confirmă predicțiile preelectorale: 1 + 1 nu fac 2 pe tabla rezultatelor celor două scrutinuri din 9 iunie 2024. Dar...

Israelul justifică acțiunea militară de la Rafah împotriva Hamas prin existența unor tuneluri sub frontiera egipteană

Israelul afirmă că există tuneluri sub frontiera egipteană cu Fâşia Gaza pentru a justifica ofensiva sa la Rafah împotriva Hamas, a acuzat miercuri "o...

Cartea lui Ciucă ar fi fost scrisă cu inteligența sa artificială, pe care i-au creionat-o liberalii

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți se întreabă cum a izbutit președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, să-și scrie cartea într-un timp...
Ultima oră
Pe aceeași temă