Patru litografii inedite, realizate de Carol Pop de Satmari, aflate la Cluj, sunt evaluate neoficial la câteva sute de mii de lire sterline.
Operele de artă realizate de clujeanul Carol Pop de Satmari au ajuns să valoreze milioane de euro. Un album cu 14 fotografii ale clujeanului a fost vândut la Londra pentru fabuloasa sumă de patru milioane de lire sterline, în cadrul unei licitaţii internaţionale.
Însă Carol Pop de Satmari, cotat drept unul dintre cei mai buni fotografi ai secolului XIX, nu a realizat doar fotografii, ci şi litografii şi tablouri. Patru dintre aceste litografii se află în colecţia Muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei din Cluj.
În premieră absolută, România liberă – Ediţia de Transilvania publică aceste opere de artă realizate la jumătatea secolului al XIX-lea şi care surprind imagini din regiune. Carol Pop de Satmari a fost primul fotoreporter de război, care a imortalizat scene din Războiul Crimeii, din 1853, dintre Rusia, pe de o parte, Franţa, Anglia şi Turcia, pe de altă parte.
De asemenea, el a fotografiat şi Războiul de Independenţă al României şi a realizat şi o serie de picturi şi de litografii.
Carol Pop de Satmari a fost decorat de împăratul Franţei, Napoleon al III-lea, de împăratul Austriei, Franz Jozef, de regina Victoria a Marii Britanii, dar şi de regele Carol I al României.
Fotograful clujean s-a numărat şi printre primii care au imortalizat, în cadre foto, peisaje din Siberia şi din China împăraţilor.
Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei din Cluj ascunde o adevărată comoară. Este vorba de patru litografii, realizate în secolul XIX, semnate de Carol Pop de Satmari, pronunţat în limba maghiară Karoly Papp de Szathmari, un clujean care s-a născut acum 200 de ani şi care a ajuns unul dintre cei mai mari artişti ai secolului XIX.
„Carol Pop de Satmari este în topul celor mai bine vânduţi fotografi din lume, din toate timpurile”, a spus ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Hunor Kelemen.
Carol Pop de Satmari a fost primul fotoreporter de război, care a imortalizat scene din Războiul Crimeii, din 1853, dintre Rusia, pe de o parte, Franţa, Anglia şi Turcia, pe de altă parte. De asemenea, el a fotografiat şi Războiul de Independenţă al României şi a realizat şi o serie de picturi şi de litografii. Recent, un album cu 14 fotografii realizate de Carol Pop de Satmari a fost vândut la Londra cu fabuloasa sumă de patru milioane de lire sterline, spune ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Hunor Kelemen. În acest context, amatorii de artă spun că litografiile lui Carol Pop de Satmari valorează sume considerabile. Cele patru litografii reprezintă peisaje din Transilvania, spune Claudia Bonţa, specialist în istoria artei secolului XIX.
Opere de artă pentru public
Cele patru opere de artă vor fi expuse la Muzeul de Istorie din Cluj, după reorganizarea ex-poziţiei principale, spune directorul instituţiei, istoricul Carmen Ciongradi. „Aceste opere sunt extrem de importante şi vor fi valorificate în mai multe feluri. Ele vor fi publicate într-un album care va fi tipărit de colegii noştri de la Muzeul Na-ţional de Istorie din Bucureşti. Apoi, colegii noştri din Cluj vor realiza un articol ştiinţific despre aceste litografii, iar după ce expoziţia principală a muzeului va fi redeschisă, ele vor fi puse în valoare şi vor fi expuse în aşa fel încât să fie admirate de publicul larg”, a spus Carmen Ciongradi. Nu doar Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei din Cluj posedă comori de artă realizate de marele artist din secolul al XIX-lea. „La Ministerul Culturii, am realizat un website, disponibil la adresa www.szathmari.ro, care conţine operele de artă ale lui Carol Pop de Satmari şi care se află în patrimoniul institu-ţiilor publice de la noi din ţară. Este un demers important, care pune în valoare, cu ajutorul Internetului, munca acestui mare artist”, a spus Csilla Hegedus, consilier al ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Maghiar în Bucureşti
Carol Pop de Satmari este o personalitate care onorează deopotrivă culturile română şi maghiară. Clujean de origine maghiară, a studiat în Pesta, dar a trăit şi a creat cea mai mare parte a vieţii în Bucureşti, unde a şi murit. Carol Pop de Satmari este cotat, în prezent, între cei mai bine vânduţi artişti fotografi din toate timpurile, însă sunt considerate drept foarte valoroase şi litografiile, dar şi picturile realizate de marele artist.