30.3 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialColonada din Buziaș, refăcută

Colonada din Buziaș, refăcută

Unul dintre cele mai frumoase monumente din Banat va fi refăcut.

Este vorba de colonada care încon­joa­ră parcul din stațiunea Buziaș, ridicată la cererea împă­ratului austro-ungar Franz Jozef, în anul 1875, când Buziașul a fost vizitat de soția sa, împărăteasa Elisabeta a Austriei, cea care a rămas în istorie sub numele de Sissi.

Colonada în stil bizantin are 512 metri și este cea mai lungă din Europa. Ea este un unicat în această parte a Europei, în condițiile în care, din aceeași epocă, monumente asemănătoare se mai găsesc doar în stațiunile Karlovy Vary și Baden-Baden, locurile unde se întâlneau, la finalul secolului al XIX-lea, membrii aristocrației de pe întregul continent.

”Colonada avea rolul de a per­mite plimbările în jurul parcului, chiar dacă ploua sau era vânt. Era locul preferat de promenadă pentru doamnele din aristocrație”, spune istoricul Attila Molnar.

Monumentul oferă un farmec aparte parcului din Buziaș, o stațiune care a fost atestată prima dată documentar în anul 1321, într-un document al Regelui Carol Robert de Anjou. Buziașul are numeroase izvoare cu un imens potențial curativ, pus pentru prima oară în valoare de către balneologul Gheorghe Ciocârlan în anul 1811. Amenajarea primelor izvoare a început în 1816, iar Buziașul a devenit stațiune balneară din anul 1839. Faima izvoarelor sale a fost cea care a atras-o pe împărăteasa Sissi, dar și pe alți membri ai înaltei aristocrații.

Buziașul a primit statutul de oraș în 1956, iar de-a lungul secolelor a rămas una dintre cele mai cochete stațiuni bănățene. Orașul s-a confruntat cu o perioadă de decădere după anul 1989, însă a început să își revină în ultimii ani.

Bani publici pentru salvarea monumentului

Colonada din Buziaș a fost restituită unor persoane pri­vate, după căderea comu­nis­mului. Proprietarii nu au avut fondurile necesare pentru a restaura monumentul, care s-a degradat. În timpul unei furtuni din această vară, colo­nada a suferit distrugeri im­portante.

În acest context, pro­prietarii au decis să cedeze acest monument administrației locale, care a alocat fondurile necesare pentru refacerea colonadei și a întregului parc. Deja, potrivit primarului Alger Ilaș, citat de Opinia Timișoarei, există un proiect de restaurare, care ar urma să ofere colonadei vechea sa splendoare.

Astfel, ar urma să fie refăcute acoperișul, podelele și fundația, iar lemnul colonadei ar urma să recapete nuanțele pe care le avea în 1875. În paralel cu aceste lucrări, parcul din Buziaș va fi refăcut și dotat cu fântâni și cu pavilioane. Reprezentanții administrației locale din stațiunea bănățeană spun că lucrările ar urma să fie terminate până la finalul anului 2017.

Aceste investiții vizează nu doar salvarea patri­moniului istoric, ci și relansarea turistică a acestei stațiuni, care bene­ficiază de investiții private care au ridicat semnificativ calitatea serviciilor balneare și de cazare. Specialiștii în dome­niul turis­mului spun că orașul Buziaș are potențialul de a redeveni una dintre destinațiile importante de vacanță din această parte a Europei. 

Cele mai citite

Alegeri istorice în Mexic. O femeie ar putea ocupa pentru prima dată funcția de președinte

Pe 2 iunie, mexicanii își vor alege viitorul președinte într-o cursă istorică în care o femeie ar putea ocupa pentru prima dată funcția supremă,...

Guvernul Ciolacu Prelungește Plafonarea Prețurilor la Energie până în 2025

Protecția Consumatorilor Români În Fața Volatilității Pieței Energetice Creșterea prețurilor la energie a fost una dintre principalele cauze ale inflației în multe țări. România a...

Cum ar putea Nicușor Dan să elimine și mafia din fotbal

Ilustrație: Marian Avramescu Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, se laudă în campania electorală pentru un nou mandat de edil-șef că a oprit mafia...
Ultima oră
Pe aceeași temă