6 C
Bucharest
Wednesday, 6 December 2023
HomeSpecialColegii actriței Gabriela Dorgai, șocați de moartea violentă a artistei

Colegii actriței Gabriela Dorgai, șocați de moartea violentă a artistei

Actorii Teatrului de Nord din Satu Mare şi-au exprimat, într-un mesaj publicat pe site-ul instituţiei, regretul faţă de moartea violentă a colegei lor Gabriela Dorgai, despre care poliţia spune că a fost violată și ucisă, transmite Mediafax.

Colegii descriu pe Gabriela Dorgai ca fiind "o doamnă, delicată, talentată, frumoasă, imposibilă, discretă, feminină". "De la Sânziana (cu «Pepelea») la Vitoria Lipan (din «Baltagul»). Două vârste artistice între care şi-a dăruit inteligenţa neagresivă, ştia prima textul, şi modestia – zeci de roluri în care, delicat, aproape cerându-şi scuze, le-a ridicat la plasă colegilor, asumându-şi limba română ca pe una maternă. După toate loviturile primite de la soartă, trăia numai pentru şi prin teatru", adaugă aceştia.

Actorul Carol Erdos, de la Teatrul de Nord Satu Mare, a declarat că artiştii instituţiei sunt "şocaţi" după ce au aflat că Gabriela Dorgai, colega lor, a fost ucisă.

"Toată lumea e şocată de ceea ce s-a întâmplat. Toată activitatea ei de teatru, din 1990, de la vârsta de 19 ani, Gabriela şi-a desfăşurat-o în mod util, bun, cu mare plăcere. Pe scenă, când i se dădeau sarcini scenice, un rol, era prima care învăţa textul şi îl ştia pe de rost, făcea exact ce îi cerea regizorul. Ca actriţă, era foarte utilă, dacă trebuia să înlocuiască pe cineva peste noapte, învăţa textul în şase ore. Nefiind distribuită în premiera care a avut loc duminică seară («Inimă de câine», de Mihail Bulgakov, la Casa de Cultură a Sindicatelor), nu m-am mai întâlnit cu Gabriela în ultima lună. Ştiu că a venit la premieră, însoţită de fiica ei, a mai stat la petrecerea de după şi a plecat singură", a spus Erdos.

Gabriela Dorgai s-a născut în 1971, iar în timpul căsătoriei a purtat numele Vekony. A devenit, în 1990, actriţă a Teatrului de Nord Satu Mare, ulterior a absolvit cursurile Facultăţii de Teatru de la UBB Cluj-Napoca. Actriţa a avut probleme de sănătate şi a fost afectată de faptul că, după divorţ, instanţa a acordat tatălui custodia fiicei ei în vârstă de 17 ani.

Potrivit unor surse judiciare, actriţa Gabriela Dorgai a fost găsită moartă luni, pe malul Someşului, în municipiul Satu Mare, aceasta fiind dezbrăcată de la brâu în jos. Anchetatorii au găsit la faţa locului şi poşeta femeii. Poliţiştii şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au declanşat ancheta, primele cercetări arătând că aceasta a fost ucisă.

Cele mai citite

Statele Unite – mesaj de la ONU: “Trebuie să rămânem cu toții alături de poporul ucrainean atâta timp cât va fi nevoie”

Ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a transmis un mesaj ferm, în care solicită tuturor țărilor membre ONU să ofere sprijin Ucrainei și să...

Cîțu, la ieșirea de la DNA: “Mi-am îndeplinit atribuțiile de prim-ministru cu respectarea legislației în vigoare”

Senatorul Florin Cîțu, fost premier, susține că a aprobat achizițiile de vaccinuri anti - Covid "cu respectarea legislației în vigoare". Cîțu a făcut această declarație...

Ce este și cum arată “lerul” – Puțină lume știe ce reprezintă și la ce era utilizat în trecut

Ce este și cum arată "lerul" - Puțină lume știe ce reprezintă și la ce era utilizat în trecut
Ultima oră
Pe aceeași temă