Descoperirea profesorului Gheorghe Benga a fost recompensată cu Premiul Nobel. Distincţia a fost, însă, primită de alţi doi savanţi.
Profesorul Gheorghe Benga şi colaboratorii săi au descoperit, la Cluj-Napoca, în 1986, aquaporina, o proteină care are rolul de a transporta apa şi care se găseşte în toate organismele vii. În 2003, o echipă de cercetători americani condusă de Peter Agre a primit premiul Nobel pentru chimie pentru aceeaşi descoperire, pe care au făcut‑o însă, după echipa clujeană. Profesorul Benga explică, într‑un interviu pentru RL, cum a realizat descoperirea vieţii sale.
Reporter: Cum aţi ajuns să descoperiţi această proteină care se numeşte aqvaporina?
Gheorghe Benga: Am ajuns la descoperirea ei după aproape zece ani de cercetări privind transportul apei prin membrana eritrocitului uman. Proteina respectivă se numeşte proteină canal pentru apă şi pentru că a fost prima descoperită este acum numita aquaporina 1. Această proteină, de exemplu în rinichi, este implicată în concentrarea urinei. Toată lumea ştie că organismul uman se detoxifică prin filtrarea plasmei la nivelul rinichiului şi asta înseamnă cam 180 de litri de apă care trec prin rinichi zilnic. Urina se concentrează cam de o sută de ori, până la nivelul de aproximativ un litru şi jumătate. Deci, primul rol este acolo foarte clar în rinichi. Pe urmă aceasta proteina mai are alte roluri: în creier, în producţia de lichidul cefalo-rahidian, în secretia salivei, a lacrimilor, a sudorii si multe altele.
Reporter: De ce nu se putea purifica şi izola în ’86 aquaporina în România?
Gheorghe Benga: Noi am văzut proteina respectivă prima dată în membrană, prin identificarea ei cu izotop radioactiv. Apoi a venit grupul american care a purificat-o, din întâmplare în 1988, şi abia în 1992 a găsit că este proteină canal pentru apă. Noi nu puteam face purificarea pentru că nu aveam o ultracentrifugă pe vremea aceea şi fără ultracentrifugă nu se putea pune problema purificării. Era scumpă şi erau restricţii la valută, iar fondul de valută-vest, cum se numea pe vremea aceea, nici nu permitea să ne gândim la aşa ceva.
Susţinere modestă
Reporter: Aţi avut susţinere în pentru cercetările dumneavostră?
Gheorghe Benga: Ca să fiu sincer, cât s-a putut, am avut susţinere. Rectorul din acea vreme, profesorul Ion Baciu, care era fiziolog, a apreciat lucrările noastre şi într-un an ne-a dat toată valuta-vest a universităţii, care era 500 de dolari, ca să cumpărăm o anexă la un aparat al nostru. Deci a avut deschidere şi înţelegere, la fel ca şi prorectorii Ion Simiti şi Elena Curea, decanul Viorel Ghiran, şeful catedrei, Antipa Ivanof. Apoi, am publicat rezultatele în reviste cu largă circulaţie internaţională: „Biochemistry” (SUA) si „European Journal of Cell Biology”. Am publicat şi o carte, în SUA, în 1989. Aşa că Agre nu cred că nu ştia de lucrările noastre, dar, pur şi simplu, nu le-a citat.
Laureaţii cu Nobel recunosc contribuţia lui Benga
Reporter: Aţi încercat vreodată să luaţi legătura cu dânsul, atunci, îna-inte de acordarea premiului Nobel?
Gheorghe Benga: Da, ne-am întâlnit în 1993 (la un an după publicarea lucrării lui), la un congres internaţional şi când m-am prezentat a spus că ştie de mine şi de cercetările noastre şi chiar m-a consultat dacă termenul de aquaporina mi se pare bun. Atunci se pregătea să publice acest termen. Denumirea proteinei era alta iniţial. Şi am spus că da, sigur că da. Mama mea fiind profesoară de latină, imediat m-a dus mintea la „aqua” şi „porus” şi normal că numele era bun. Agre mi-a şi propus ca să organizez o conferinţă internaţională, prima conferinţă internaţională din lume pe aceasta tema. Să organizez eu. Deci ştia de mine foarte bine. În 1993, ştiţi ce climat era în România şi era imposibil de organizat aşa ceva. Mi-am luat „revanşa” în acest an, când am organizat „Primul Congres Mondial consacrat proteinelor canal pentru apă celebrând aniversarea a 25 de ani de la descoperirea primei proteine canal, numita ulterior aquaporina 1″.
Reporter: Credeţi că dacă aţi fi continuat această colaborare aţi fi fost în echipa câştigătoare a premiului Nobel?
Gheorghe Benga: Nu mai era vorba de colaborare din moment ce proteina era purificată. Studiul ulterior al acestei proteine nu s-a făcut de către el, ci s-a făcut în lume de laboratoare specializate în precizarea structurii spaţiale a proteinei. Deci în cercetările acelea nu aveam cum să iau parte. Însă înainte cu un an de decernarea Nobelului, în 2002, am fost invitat la Detroit, în SUA, de un profesor care aflase despre cercetările noastre. El a venit la mine şi a spus: „Păi, aţi descoperit înaintea lui Agre proteina asta şi lumea nu ştie. Păi”, am zis, „eu ce să fac, că am publicat lucrările în străinătate, am scris reviews-uri”. Şi mi-a pro-pus să facem o strategie ca să aduc la zi să cunoască întreaga comunitate ştiinţifică prioritatea noastră. În cadrul strategiei urma să organizez un simpozion cu laureaţi Nobel la Cluj, ceea ce am făcut, în mai 2003, şi să public o trecere în revistă, la zi, publicată în septembrie 2003.
Reporter: Puteţi descrie sentimentul pe care l-aţi avut atunci când aţi aflat vestea?
Gheorghe Benga: Am urmărit cu emoţie la televizor, alături de familie, prima seară când s-au anunţat nominalizările pentru premiul Nobel pe domeniul fiziologie sau medicină. Am respirat uşurat, se acordase pentru o altă descoperire (imagistica RMN)! Deci, mai aveam o şansă. A doua zi, când s-a anunţat premiul Nobel pentru chimie eram acasă, luam singur masa, era ora cinci, şi a venit fiica mea care a spus că radio BBC a anunţat premiul Nobel pentru chimie pe 2003 decernt lui Agre („pentru descoperirea canalelor pentru apă”).
A fost o mare dezamăgire, împărtăşită de familie. Apoi, mi-a venit ideea să fac o conferinţă de presă şi să anunţ, acum, dacă tot am pierdut ceva, măcar să ştie şi presa şi mass-media şi comunitatea ştiinţifică din România şi din lume că am pierdut premiul Nobel. Aşa am început campania de recunoaştere a priorităţii româneşti a descoperirii, campanie ce o voi duce până la finele vieţii, încurajat şi de singurul laureat Nobel român, George Palade (Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicina în 1974) (n.r. – un Premiu Nobel a fost obţinut, pentru literatură, şi de Hertha Muller, o şvăboaică originară din România, precum şi de Elie Wiesel, evreu originar din România, care a primit Premiul Nobel pentru Pace). 
