11.5 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialCluj: O studentă de origine franceză a murit după ce a căzut...

Cluj: O studentă de origine franceză a murit după ce a căzut de la etajul patru

O studentă din Franța care urma cursurile Universității de Medicină și Farmacie (UMF) ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a murit, vineri, după ce a căzut de la etajul al patrulea al blocului în care locuia cu chirie, în cartierul Zorilor, relatează Mediafax

Poliţia ia în calcul posibilitatea ca tânăra să se fi sinucis.

”O studentă franceză, care era în anul IV la UMF Cluj-Napoca, a decedat, vineri dimineață, după ce ar fi căzut de la etajul IV al unui bloc din cartierul Zorilor în care locuia în chirie. Poliția face cercetări în acest caz pentru a stabili cauzele care au dus la decesul acesteia. A fost sesizat Serviciul pentru Imigrări Cluj care va face demersurile pe linie oficială pentru anunțarea familiei fetei despre incident. Trupul neînsuflețit a fost transportat la IML în vederea necropsiei”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, Simona  Vîrci.

Surse judiciare au declarat, vineri, că se ia în calcul doar varianta sinuciderii studentei, în condițiile în care ușa apartamentului în care locuia aceasta era blocată din interior.

“Nu sunt alte suspiciuni în acest caz. Din primele cercetări, studenta nu ar fi lăsat niciun bilet de adio”, au spus sursele citate.

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă