Astăzi este anunțat cel mai mare protest organizat vreodată împotriva administrației Mazăre. Evenimentul începe la ora 15.30, în fața Primăriei Constanța, și este organizat de către Federația Națională a Sindicatelor Portuare, care se exprimă vehement împotriva lui Radu Mazăre, de când acesta a cerut mai mult de 20% din acțiunile portului Constanța pentru municipalitate.
Acum, FNSP care a atras atenția că portul este o chestiune de siguranță națională și nu poate încăpea pe mâna lui Mazăre, a atras lângă sine alte organizații. Unele reprezintă elevii, altele părinții din mediul preuniversitar, altele sunt nou înființate. În această categorie intră Asociația Viitorul pentru Toți, care face reclamă evenimentului pe paginile de socializare, asociația care a căpătat personalitate juridică în urmă cu numai câteva zile, pe 7 iulie, când avocatul constănțean Elena Ungureanu a reușit să o înregistreze în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei Constanța.
Între timp, pe pagina sa oficială de pe o rețea de socializare este notat că mitingului i s-au alăturat și alte asociații și persoane. Printe ele: Valentin Vrabie, primarul din Peștera, Harry Tavitian, AIESEC Constanța, Asociația Promovarea Egalității Între Tineri, Asociația Revoluția din 1989, Uniunea Aosciațiilor de Proprietari, Asociația Dobrogea Verde, Societatea de Analize Feministe Ana, Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen și chiar Asociaţia pentru Drepturile Femeilor Rome E-Romnja. Este, cu siguranță, cel mai eclectic miting organizat vreodată în Constanța.
De la gaze de șist la demnitatea femeilor
Cererile protestatarilor nu puteau fi altfel decât extrem de diferite. Ele pleacă de la importanța portului și ajung la spațiul verde și la demnitatea femeilor. În mesajul-manifest prin care cheamă lumea la miting, organizatorii spun că nu vor să ajungă la cozile sărăciei, că s-au săturat de corupție și că nu vor să trăiască în gaze de șist. ”Nu vrem să mai fim manipulați, nu vrem să mai fie distrus spațiul verde, vrem respect și demnitate pentru pensionari, vrem transport gratuit pentru elevi și studenți, vrem respect pentru demnitatea femeilor”, mai spun constănțenii.
Desigur, pentru că protestul este organizat de portuari, una din cerințe este legată de port: ”Vrem un port liber de cotropirea politică”. Lozinca sună bine și pentru operatorii portuari, care au declarat imediat că susțin evenimentul. ”Organizația Patronală «Operatorul Portuar» Constanța își exprimă solidaritatea cu revendicările acestor organizații, printre cele mai importante numărându-se: distrugerea spațiului verde, nerespectarea legii de către aleșii locali, disprețul și discriminarea la adresa femeii, abuzuri față de elevi și studenți, alături de subfinanțarea învățământului constănțean, corupția și manipularea practicate de membrii Administrației locale și, nu în ultimul rând, intenția de a prelua Portul Constanța”, au spus reprezentanții acesteia, printr-un comunicat de presă. Evident, membrii organizației se vor afla printre protestatari.
Sunt așteptați 3.000 de oameni
Spuneam că este cel mai mare miting anti-Mazăre pentru că sunt așteptați peste 3.000 de constănțeni. Nu ar fi fost cel mai mare dacă FNSP ar fi reușit, în urmă cu circa două luni, să scoată în stradă numărul pe care și-l propusese: 7.000 de persoane. În ciuda unei mobilizări exemplare, au ieșit numai circa 700. Fie organizatorii au fost mințiți în legătură cu participarea, fie au supraestimat voit numărul. Cert este că mitingul de mâine nu îl mai sperie pe Radu Mazăre. De fapt, acesta i-a ironizat: au spus că scot 7.000 de oameni și n-au reușit nici cu bani, au venit 200-300. ”Îi invit la carnaval”, le-a spus primarul. Până la momentul redactării acestui articol, joi după-amiază, pe pagina oficială a mitingului, ”Mazăre și clanul lui trebuie să plece”, au confirmat participarea 184 de persoane, din cele 2.700 invitate.
Primarul Constanței l-a atacat dur în trecut și pe organizatorul mitingului de astăzi – liderul FNSP, Mircea Burlacu, despre care a spus că nu a lucrat nici măcar o singură zi în port și că nu și-a mai depus declarație de avere din 2010, deși între timp și-a mai cumpărat un apartament. Anul trecut, în campania electorală, în presa locală a apărut informația potrivit căreia același Burlacu i-ar fi cerut lui Iulian Martinaş, liderul Sindicatului Lucrătorilor Portuari din „Romtrans”, să meargă să susţină USL-ul la mitingul din Piaţa Farului. Burlacu a negat, la vrema respectivă. Acum îl atacă pe Radu Mazăre.
”Burlacu nu e om cumpărat de nimeni şi asta trebuie să înţeleagă Radu Mazăre. El, care e obişnuit să cumpere liderii de sindicate, să cumpere pe toată lumea ca să tacă din gură, pe Burlacu nu l-a cumpărat nimeni”, a spus liderul de sindicat, la protestul din luna mai. Și la mitingul acela, și la cel de astăzi, au existat acuzații că lumea ar fi fost plătită să iasă în stradă.
”Noi ne facem treaba pentru oamenii care ne-au ales şi chiar ne-o facem exact aşa cum trebuie, fără să fim plătiţi de patroni, cum a spus domnul primar, un lucru care m-a deranjat cumplit. Asta vrea Mazăre, ca să aibă o scuză, că oamenii nu reacţionează pe propria lor voinţă, ci la butonul patronilor. Este o manipulare mizerabilă”, a precizat Burlacu.
Portuarii ies din nou în stradă, de data aceasta alături de societatea civilă