17.2 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialCine este noul PREȘEDINTE al Camerei Reprezentanţilor din SUA

Cine este noul PREȘEDINTE al Camerei Reprezentanţilor din SUA

Plenul Camerei Reprezentanților l-a ales, joi, pe noul președinte al acestui for legislativ american, informează CNN, citat de Mediafax.

Noul lider al camerei inferioare a Congresului este Paul Ryan, din cadrul Partidului Republican.

Predecesorul lui, John Boehner, din același partid, și-a înaintat demisia la sfârşitul lunii septembrie și își va înceta mandatul de președinte al Camerei Reprezentanților la 31 octombrie.

Noul președinte, Paul Ryan, a primit 236 de voturi favorabile în plenul Camerei Reprezentanţilor. Grupul republican din Camera Reprezentanţilor îl desemnase pe Paul Ryan pentru funcţia de preşedinte al Camerei inferioare a Congresului Statelor Unite, cu 200 de voturi din totalul de 241 exprimate la conferinţa grupului parlamentar republican.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Turneul final EURO Under-17 va putea fi vizionat în România pe TVR Sport

EURO Under-17, turneul final european dedicat tinerilor fotbalişti, care se va desfășura în perioada 20 mai-5 iunie 2024, va fi transmis în România de...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Cristiano Ronaldo le-a luat fața lui Messi și Mbappe! CR7 este cel mai bine plătit sportiv al planetei

Pentru a patra oară în carieră, Cristiano Ronaldo ocupă primul loc în clasamentul celor mai bine plătiţi sportivi ai planetei, stabilit de revista economică...
Ultima oră
Pe aceeași temă