Cinci persoane, printre care un copil de doi ani, au fost rănite și transportate la spital în urma unei coliziuni produse, marți seară, în municipiul Constanța, între un taxi și un alt autovehicul, a anunțat Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ).
Conform reprezentanților SAJ, taximetristul și pasagera transportată de acesta au suferit traumatisme toraco-abdominal și la picioare, respectiv traumatism cranio-cerebral cu plagă de scalp, traumatism membru inferior drept — în observație fractură închisă. Șoferul celeilalte mașini implicate în accidentul rutier a suferit un traumatism cranio-cerebral și fracturi deschise la ambele gambe, soția sa — traumatism cranio-cerebral închis, iar copilul acestora, în vârstă de doi ani și patru luni, traumatism membru inferior drept — în observație fractură închisă.
La locul accidentului au intervenit patru echipaje ale SAJ Constanța și un echipaj de descarcerare.
Toate cele cinci victime sunt conștiente, echilibrate hemodinamic, fiind transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgențe Constanța.