15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialCherecheş spune că decizia de demolare a aşezărilor ilegale ale romilor nu...

Cherecheş spune că decizia de demolare a aşezărilor ilegale ale romilor nu e negociabilă

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a declarat pentru RRA că decizia de demolare a unor construcţii ilegale ale romilor – care a stârnit critici internaţionale, inclusiv din partea SUA – nu e negociabilă şi că pe primul loc în preocupările sale se află siguranţa acestor oameni, potrivit NewsIn.

Cherecheş a sublinia că demolarea aşezărilor improvizate aparţinând unor locuitori de etnie romă din Baia Mare nu este o acţiune împotriva comunităţii în chestiune.

“Noi nu îi eliminăm din acea zonă, îi demolăm şi-i lăsăm sub cerul liber. Le vom oferi celor care sunt din Baia Mare condiţii minime şi decente de trai, cu apă, cu canalizare, cu încălzire, astfel încât să-şi poată duce un trai decent. Celorlalţi, care nu sunt din municipiul nostru şi şi-au construit ilegal adăposturi, îi vom demola şi nu au altă variantă decât să se întoarcă la domiciliile de unde provin”, a declarat primarul Cherecheş.

Ambasadorul american la Bucureşti, Mark Gitenstein, a afirmat miercuri, într-un comunicat de presă, că este îngrijorat de planurile autorităţilor din Baia Mare de a demola “în grabă” construcţii din oraş locuite în principal de romi. Gitenstein a subliniat că romii vizaţi de demolări nu au fost înştiinţaţi cu privire la planurile edililor, iar autorităţile şi-au declarat intenţia de a face evacuarea “fără a se gândi la sănătatea sau siguranţa” acestor persoane.

Anunţul referitor la demolare vine după construirea unui zid care separă un cartier de romi de restul oraşului Baia Mare, a remarcat, totodată, ambasadorul american.

“Suntem de aceeaşi părere cu Amnesty International şi alţii care au declarat că aceste evacuări şi demolări nu ar trebui efectuate”, mai spune comunicatul din partea Ambasadei SUA.

Ambasadorul Gitenstein “speră că domnul primar Cherecheş va face eforturi să găsească modalităţi de a îmbunătăţi situaţia locativă pentru toate persoanele din Baia Mare respectând în acelaşi timp drepturile tuturor”, arăta comunicatul Ambasadei.

De asemenea, mai multe organizaţii non-guvernamentale, printre care Amnesty International, Romani Criss şi Şanse Egale s-au declarat îngrijorate de intenţia autorităţilor de evacuare a câtorva sute de persoane care nu au acte de identitate înregistrate în Baia Mare.

Amnesty Internaţional acuza România, într-un comunicat dat publicităţii la 26 august, de “discriminare deschisă” şi de “măsuri punitive” faţă de comunitatea romă.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...
Ultima oră
Pe aceeași temă