11.5 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialCel puţin 15 avioane-cargo ruseşti cu "echipamente şi personal" au aterizat în...

Cel puţin 15 avioane-cargo ruseşti cu “echipamente şi personal” au aterizat în Siria, în Latakia

Cel puţin 15 avioane ruseşti care transportă "echipamente şi personal" au aterizat – în ultimele două săptămâni – la o bază militară, în vestul Siriei, o ţară devastată de război, a declarat sâmbătă o sursă militară pentru AFP.

"De două săptămâni, până sâmbătă dimineaţa, câte un avion-cargo aterizează în fiecare dimineaţă la baza militară Hmeimim", situată în provincia Latakia, unul dintre principalele fiefuri ale regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a declarat această sursă sub protecţia anonimatului.

"Cel puţin 15 avioane de acest tip, marcate în culorile steagului rus, au trannsportat echipamente şi personal" în această bază situată în incinta aeroportului civil şi militar Bassel al-Assad, la 25 de kilometri sud de oraşul Latakia, afirmă sursa citată.

Avioanele sunt escortate – atât la aterizare cât şi la decolare – de avioane de vânătoare "cu scopul de a le proteja", a precizat aceeaşi sursă.

"Camioane de tonaj mediu vin, spoi, să descarce avioanele şi să transporte încărcătura afară din aeroport", potrivit acestei surse.

Washingtonul îşi exprimă, de mai multe săptămâni, îngrijorarea faţă de consolidarea prezenţei ruseşti în Siria – cu avioane de luptă, sisteme de apărare antiaeriană şi echipamente moderne, dintre care o parte sunt cedate armatei siriene, care luptă într-un război civil, de peste patru ani, împotriva rebelilor.

Un oficial sirian de rang înalt a declarat pentru AFP că implicarea militară rusă reprezintă un "punct de cotitură".

Statele Unite au anunţat că vor primi favorabil o iniţiativă rusească de consolidare a luptei împotriva grupării extremiste Statul Islamic (SI), dar că se tem că ruşii ar căuta, înainte de toate, să consolideze regimul preşedintelui al-Assad şi să atace grupuri siriene, kurde sau forţe moderate susţinute de Washington.

În cazul în care mobilizarea rusă se verifică oficial şi mai ales dacă este utilizată, ar fi vorba despre primul angajament oficial al Rusiei – de la intervenţia sovietică în Afganistan din 1979 – în acest teatru de război îndepărtat.

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă