8.7 C
București
luni, 9 decembrie 2024
AcasăSpecialCehia: Român fără adăpost, suspectat de înjunghieri şi jafuri

Cehia: Român fără adăpost, suspectat de înjunghieri şi jafuri

Presa cehă a susţinut că un cetăţean român fără adăpost, în vârstă de 32 de ani, ar fi fost arestat de către autorităţi pentru comiterea unor înjunghieri urmate de jafuri.

La sfârşitul lunii septembrie şi la începutul luniii octombrie, în cartierul praghez Anděl şi pe faleză, mai multe victime au fost înjunghiate în gât, cu o şurubelniţă, după care au fost jefuite, relatează site-ul pragapost.com, citat de Mediafax.

Potrivit publicaţiei, presupusul autor a fost numit „măcelarul Smíchov” de către poliţie, care a lansat o operaţiune de căutare la nivel naţional.

Poliţia a anunţat că l-a găsit pe bărbat duminică, în cursul unei misiuni de patrulare obişnuite pe dealul Petrín, în apropiere de Malá Strana, însă detalii cu pivire la identificarea şi reţinerea acestuia nu sunt clare.

În cazul în care va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 12 ani de închisoare.

Potrivit serviciului de presă al poliţiei, suspectul fără adăpost a sosit la Praga luna trecută, după ce a ispăşit o pedeapsă în România pentru infracţiuni privind proprietatea. „Detectivii au lucrat la acest caz în mod intens şi au reuşit să afle identitatea suspectului şi locul unde s-ar putea afla”, se arată într-un comunicat citat de publicaţie.

Poliţia îl căuta pe suspect după ce acesta a atacat două persoane, pe 26 septembie, la Kinský Gardens. Incidentul a avut loc dimineaţa devreme, după ce o victimă a fost abordată şi i s-a cerut un foc. Bărbatul a fost înjunghiat. După ce a încercat să-i vină în ajutor, un prieten al victimei a fost şi el înjunghiat în gât. Amândoi bărbaţii au fost jefuiţi. Suspectul s-a urcat în tramvaiul numărul 9 la staţia Švandovo divadlo şi a plecat în direcţia Újezd.

Aproximativ două săptămâni mai târziu, pe 8 octombrie, un tânăr a fost abordat pe faleză, iar suspectul i-a cerut bani în limba engleză. După ce victima i-a dat banii, bărbatul l-a înjunghiat şi l-a jefuit pe tânăr de mobil şi laptop.

Suspectul a fost descris ca având în jur de 30 de ani, 1,75 metri înălţime, părul închis la culoare, scurt şi drept, ochii închişi la culoare şi nasul mare. Martori au declarat că acesta vorbeşte rusă şi engleză. Purta blugi rupţi şi murdari şi un hanorac cu glugă. Poliţia a solicitat informaţii cu privire la persoana prezentată în acest portretul-robot şi i-a îndembnat pe cetăţeni să fie atenţi.

Cele mai citite

Cele mai frecvente greșeli pe care le fac părinții în administrarea laptelui praf pentru bebeluși

Laptele praf este adesea o soluție necesară pentru a satisface nevoile nutriționale ale bebelușilor. Totuși, prepararea și administrarea laptelui praf necesită o atenție deosebită...

Donald Trump reafirmă măsurile radicale: Ucraina, NATO, imigrație și taxe vamale în prim-plan

Donald Trump și-a reafirmat prioritățile politice într-un interviu acordat NBC News, detaliind planurile pentru un al doilea mandat la Casa Albă, axat pe politici...

Cum contribuie funcțiile smart ale electrocasnicelor la bunăstarea familiei tale?

Electrocasnicele smart sunt concepute pentru a eficientiza activitățile zilnice și pentru a răspunde la nevoile moderne ale gospodăriilor. Aceste funcții inteligente nu doar...
Ultima oră
Pe aceeași temă