15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialCe spune Băsescu despre faptul că Vanghelie ar fi strâns semnături pentru...

Ce spune Băsescu despre faptul că Vanghelie ar fi strâns semnături pentru Elena Băsescu

Fostul preşedinte Traian Băsescu a calificat, joi, drept “stupizenie” informaţia conform căreia primarul sectorului 5 Marian Vanghelie ar fi finanţat strângerea de semnături pentru candidatura Elenei Băsescu la o poziţie de europarlamentar, informează Mediafax

“Cine i-a cerut lui Marian Vanghelie să strângă? Am văzut o poveste ca aceea cu răspopitul de la Antena 3, cum treceam cu barca pe lacul Floreasca, care era secat. Daţi-mi liste, că semnez şi eu pentru trei euro, semnez pentru oricine. E o stupizenie”, a spus Băsescu, la ieşirea din sediul PMP.

Fostul europarlamentar Elena Băsescu a precizat, joi, că nu i-a cerut lui Marian Vanghelie să strângă semnături contra cost pentru ea, reamintind că nu a candidat la alegerile europene din 2014.

Reacţia fiicei fostului preşedinte vine după ce, potrivit motivării deciziei de arestare a lui Marian Vanghelie, edilul i-ar fi cerut omului de afaceri Marin Dumitru să strângă 10.000 de semnături pentru candidatura la alegerile europarlamentare a Elenei Băsescu.

“Nu am cerut niciodată nimănui să-mi strângă semnături contra cost, cu atât mai puţin lui Marian Vanghelie sau celorlalţi oameni invocaţi în documentele citate în presă. De altfel, pe aceştia nici măcar nu îi cunosc”, a scris, joi, pe Facebook, Elena Băsescu.

Aceasta a reamintit că nu a candidat la alegerile europarlamentare din 2014, subliniiind că, în aceste condiţii, invocarea numelui său este “nejustificată”.

Marian Vanghelie i-ar fi cerut omului de afaceri Marin Dumitru să strângă 10.000 de semnături pentru candidatura la alegerile europarlamentare a Elenei Băsescu, se arată în motivarea deciziei de arestare a edilului, luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

“Dumitru Marin a relatat că în anul 2012, când fiul inculpatului şi-a serbat majoratul, i-a dat aproximativ 95.000 euro cash, iar în primăvara anului 2014, inculpatul i-a cerut să strângă 10.000 de semnături pentru candidatura la alegerile europarlamentare a Elenei Băsescu, banii necesari acestei activităţi fiind scăzuţi din comisionul ce-i era cerut, (…) suma plătită pentru cele 9.000 semnături strânse fiind de câte 15 lei/ semnătură”, potrivit documentului citat.

Cele mai citite

BEC: Tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot va fi luni, 29 aprilie

Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC) va efectua, luni, 29 aprilie, tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot al...

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...

Doi urși au ajuns în câteva localități din Harghita

Doi urși au fost văzuți în ultimele 24 de ore în localități din județul Harghita. Autoritățile au informat populația. Echipe mixte au fost trimise...
Ultima oră
Pe aceeași temă