16.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialCe putem vedea la primul muzeu dedicat culturii romilor

Ce putem vedea la primul muzeu dedicat culturii romilor

Anul acesta, în luna mai, va fi inaugurat primul muzeu dedicat romilor, unde vizitatorii vor putea afla informaţii despre cultura şi istoria minorităţii. Costurile pentru realizarea muzeului se ridică, în total, la aproximativ 900.000 de euro.

Muzeul Culturii Romilor, construit de organizaţiile Romano ButiQ şi KCMC, nu va aborda numai trecutul romilor, ci va fi “un muzeu forum, agoră a experienţelor şi perspectivelor diferite despre romi, cultură şi indentitate”, a explicat, pentru România Liberă, o reprezentantă a organizaţiei Romano ButiQ, Oana Ţoiu .

Astfel, organizatorii promit spaţii audiovizuale, dezbateri pe temele contemporane care se leagă de romi, precum şi holograme.

Citeşte şi Muzeul Culturii Romilor din România va fi amplasat pe un teren din Sectorul 6. Află când va fi deschis

De asemenea, reprezentanta Romano ButiQ a mai precizat că va exista cel puţin o sală de expoziţie care va trata deportările din Transnistria şi Holocaustul, precum şi una care va explica perioada sclaviei. “Faptul că majoritatea românilor nu ştiu că romii au fost sclavi timp de aproape 500 de ani, nici că au fost cu miile deportaţi în Transnistria contribuie la dezvoltarea stereotipurilor şi a preconcepţiilor care umplu treptat golul lăsat de lipsa cunoaşterii”, a arătat Oana Ţoiu.

Citeşte şi O poveste incredibilă despre canibalism, foamete şi Transnistria

Muzeul va fi amplasat în Sectorul 6 al Capitalei, iar reprezentanţii primăriei vor stabili, în următoarele două săptămâni, unde anume va fi amplasat. De asemenea, construcţia clădirii modulare, care va adăposti exponatele, a costat 400.000 euro şi a fost finanţată din bani europeni, iar, pentru deschiderea muzeului va mai fi nevoie de încă 500.000 euro, a precizat preşedintele Romano ButiQ, Ciprian Necula, potrivit Mediafax.

Ideea Muzeului Culturii Romilor este cuprinsă în Strategia Guvernamentală pentru Romi, a precizat Oana Ţoiu. Romano ButiQ şi-a propus ca, prin inaugurarea acestui muzeu, discuţiile despre romi să nu mai fie în tonuri pozitive sau negative, ci obiective.

Primăria Sectorului 6, care va oferi terenul, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Ministerul Culturii, Asociaţia “Agenţia Împreună”, Asociaţia Partida Romilor “Pro Europa” şi Agenţia Naţională pentru Romi sprijină proiectul.

Cele mai citite

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul...

Proiectul care vizează protejarea cotei unice de impozitare pentru următorii 10 ani, votat în Senat

O propunere legislativă, iniţiată de liberali, care vizează protejarea şi păstrarea cotei unice de impozitare în România pentru următorii zece ani, ajunge mâine pentru...

Macron se îndreaptă către Germania, în prima vizită de stat a unui președinte francez din ultimii 24 de ani

Președintele francez Emmanuel Macron a aterizat duminică în Germania pentru o vizită de stat de trei zile, urmată de o reuniune bilaterală a cabinetului,...
Ultima oră
Pe aceeași temă