15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCe a făcut Vîntu cu banii de la FNI

Ce a făcut Vîntu cu banii de la FNI

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, încarcerat deja în urma unei condamnări de un an pentru şantaj, a fost audiat ieri la Parchet cu ocazia extinderii cercetărilor în dosarul FNI şi pentru infracţiunea de spălare de bani. În acest dosarul FNI, Vîntu are deja calitatea de inculpat încă din luna mai.

Procurorii au extins cercetările pentru spălare de bani deoarece din probele administrate s-ar fi stabilit că Vîntu a supus procesului de spălare a banilor, pe lângă sumele reţinute în stadiul iniţial – respectiv peste 700.000 lei provenită din infracţiunea de delapidare şi peste 9,6 milioane lei provenită din infracţiunea de înşelăciune -, suma de peste 130.000 de lei provenită tot din faptele comise, respectiv sumele de 278.034 de dolari şi 786.060 de euro, provenite din chirii.

În mai 2012, procurorii Parchetului instanţei supreme au început urmărirea penală în cazul lui Vîntu, în dosarul privind prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, fiind acuzat de spălare de bani şi instigare la delapidare.

Cercetările efectuate au stabilit că Sorin Ovidiu Vîntu a supus procesului de spălare a banilor suma de peste 700.000 de lei proveniţi din infracţiunea de delapidare şi peste 9,6 milioane de lei proveniţi din infracţiunea de înşelăciune, adică peste 5,4 milioane de dolari la data prăbuşirii FNI.

„Învinuitul Vîntu Sorin Ovidiu l-a determinat pe Nicolae Popa să comită infracţiunea de delapidare săvârşită în dauna Fondului Naţional de Investiţii, pentru care autorul a şi fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare printr-o hotărâre rămasă definitivă, în a cărei executare se află în prezent. Totodată, învinuitul Vîntu Sorin Ovidiu i-a înlesnit lui Nicolae Popa săvârşirea infracţiunii de delapidare prin promisiunile de a-l ajuta să nu fie tras la răspundere penală şi să nu execute pedeapsa, precum şi de a tăinui sumele de bani obţinute”, arată procurorii.

Ulterior săvârşirii faptelor menţionate, Vîntu ar fi dobândit şi ar fi deţinut, direct sau prin persoane fizice şi juridice pe care le controla, sume de bani şi alte bunuri provenite din delapidarea FNI de către Popa Nicolae şi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna FNI, cunoscându-le provenienţa.

Vîntu ar fi efectuat mai multe operaţiuni patrimoniale prin care bunurile provenite din infracţiuni au fost transferate în mod repetat între persoane pe care le controla, urmărind ascunderea sau disimularea adevăratei lor naturi.

Totodată, în baza probelor administrate până în prezent a rezultat ca Nicolae Popa a acţionat sub coordonarea lui Vîntu Sorin Ovidiu, care a fost iniţiatorul întregii operaţiuni şi principalul beneficiar al sumelor cu care a fost fraudat Fondul Naţional de Investiţii.

Astfel, după ce în perioada 1999-2000 a realizat mai multe răscumpărări de unităţi de fond FNI prin intermediul lui Popa Nicolae sau al societăţilor în care era administrator sau asociat majoritar, Vîntu ar fi utilizat aceste sume la achiziţionarea de bunuri imobile.   

Cum s-a redeschis cazul FNI

Nicolae Popa a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru fraudă, în anul 2006, alături de Ioana Maria Vlas, în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, în 2000, în urma căreia mai mult de 100.000 de români şi-au pierdut banii investiţi, iar statul român, care garantase, a fost obligat să plătească aproximativ o sută de milioane de euro compensaţii. Decizia a rămas definitivă în 2009. Popa a fost adus în ţară din Indonezia în 22 aprilie 2011 şi încarcerat. În august 2011, prin ordonanţă emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost infirmate soluţiile de neurmărire date în dosarele privind FNI, Banca Agricolă, Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID), dar şi în cazul falimentului Băncii Române de Scont (BRS), fiind dispusă continuarea cercetărilor în cadrul aceleiaşi cauze, într-o abordare unitară.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Comerţul agroalimentar al Uniunii Europene, excedent de cinci miliarde de euro în ianuarie 2024

Comerţul agroalimentar din UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, conform celui mai recent raport lunar privind evoluția importurilor și a...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă