18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCaz ŞOCANT la Arad: Un copil de 12 ani s-a spânzurat din...

Caz ŞOCANT la Arad: Un copil de 12 ani s-a spânzurat din cauza notelor mici de la şcoală

Un băiat de 12 ani, din județul Arad, a fost găsit spânzurat într-o anexă gospodărească de către fratele mai mare. Motivul sinuciderii ar fi notele mici de la școală, pentru care copilul ar fi fost certat de părinți, informează Mediafax.

Băiatul de 12 ani era din satul arădean Tisa Nouă. El a fost găsit spânzurat într-o anexă a casei sale, în noaptea de marți spre miercuri, de către fratele mai mare, de 14 ani.

Familia a sunat imediat la 112, însă medicii sosiți la fața locului nu au reușit să-l resusciteze pe băiat, acesta fiind declarat decedat în ambulanță, potrivit polițiștilor din comuna Fântânele, de care aparține satul.

”În urma solicitării primite la apelul de urgenţă 112, colegii s-au deplasat la faţa locului şi au efectuat cercetarea. Nu sunt suspiciuni cu privire la cauza decesului. Conform procedurii, s-a dispus efectuarea necropsiei”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene, Ovidiu Liber.

Localncii afirmă că, marți seară, copilul ar fi fost certat de familie pentru că ar fi stat să joace fotbal până târziu, în condițiile în care ar fi avut note mici la școală în ultima vreme. Unii vecini cred că acesta este motivul pentru care băiatul s-a spânzurat.

Polițiștii arădeni nu au suspiciuni cu privire la cauza decesului.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad a anunțat că va oferi consiliere psihologică băiatului de 14 ani care și-a găsit fratele spânzurat.

Familia băiatului decedat mai are șase copii, patru fiind minori.

Cele mai citite

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

FOTO. Fanii sunt șocați după ce au văzut în ce formă se află Niklas Sule, cu doar câteva săptămâni înainte de finala Ligii Campionilor

Borussia Dortmund va înfrunta luna viitoare pe Real Madrid în finala Ligii Campionilor, chiar pe 1 iunie, de la ora 22:00. Cu toate acestea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă