22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialCâte clase de a IX-a vor fi DESFIINŢATE din toamnă

Câte clase de a IX-a vor fi DESFIINŢATE din toamnă

Între 75 şi 115 clase de a IX-a ar putea fi desfiinţate din toamnă, prin neocuparea locurilor, iar până la 150 de norme vor fi reduse, profesorii care ar putea fi afectaţi de diminuarea numărului de clase fiind de la disciplinele tehnologice, a declarat joi inspectorul general şcolar al Capitalei, conform Mediafax.

Constantin Trăistaru, inspectorul general şcolar al Capitalei, a declarat că, după prima repartizare computerizată în licee, a fost făcută o analiză din care rezultă că din toamnă ar putea să dispară între 75 şi 115 clase de a IX-a.

“Aşteptăm rezultatele la a doua repartizare computerizată în liceu, dar după o primă analiză pe care am făcut-o, am constatat că din toamnă ar putea dispărea între 75 şi 115 clase din învăţământul tehnologic, aceasta implicând reducerea până la 150 a normelor pe discipline tehnologice”, a spus inspectorul general şcolar al Capitalei.

Citeşte şi Pricopie propune menţinerea clasei a IX-a în liceu, sindicatele şi părinţii sunt de acord

Trăistaru a adăugat că ISMB va face o altă analiză în 2 august, când va putea şti mai precis care va fi situaţia locurilor în clasa a IX-a, după a doua repartizare, respectiv câte clase nu au elevi şi ar trebui desfiinţate, tot atunci fiind analizată şi situaţia normelor didactice pe discipline.

Inspectorul general şcolar al Capitalei a precizat că există posturi ocupate prin suplinire şi acestea ar urma să fie diminuate prioritar.

Repartizarea computerizată în licee are loc în trei etape. În 15 iulie au fost repartizaţi absolvenţii înscrişi în prima etapă, respectiv candidaţii din seria curentă şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 – 2014.

A doua etapă de repartizare computerizată în licee are loc joi 25 iulie.

În 26 iulie, liceele vor transmite situaţia locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaţilor admişi în cele două etape, iar în perioada 29 iulie – 1 august vor fi rezolvate, de către comisia judeţeană de admitere, situaţiile speciale, respectiv cele privind candidaţii care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi cei care nu au participat la primele două etape.

În etapa a treia de admitere în licee, repartizarea computerizată va avea loc în 5 – 6 august, pentru elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară mai târziu.

Cele mai citite

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...

Iohannis, mesaj de Ziua Drapelului Național

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional, context în care a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi...

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...
Ultima oră
Pe aceeași temă