Înainte de linişte, cineva – o femeie, care ar fi putut cândva să fie Alice (în Ţara Minunilor) se transformă într-o pin-up-girl roşcată. Fără alţi martori decât un arlechin dispreţuitor şi melcul-demon pe care stă aşezată, ea îşi dezvăluie senzualitatea într-un gest nervos şi ambiguu. Este acoperită cu o pisică mare neagră. Sau e doar o haină de blană? Înainte de linişte, demonul râde hâd pe când bufonul tace obstinat sub fardul alb ca osul. „Sunt pierdută” pare că gândeşte pe-jumătate-starleta.
Nu, nu este vorba despre rezumatul unei „antiproze” scrise de Urmuz, ci despre o lucrare a artistului român Cătălin Precup, intitulată enigmatic „Before the Silence”. Forţa expresivă a imaginii nu poate fi redată în cuvinte însa nu este o impietate să spui că acest creator de viziuni are puterea de a stârni stihiile. Tablourile lui Cătălin Precup sunt eşafodaje complexe de semnificaţii ascunse. Marele dar al artistului constă în capacitatea sa de a reprezenta imagini de o claritate plastică perfectă în spatele cărora se ascunde un mesaj cu totul şi cu totul criptic. Acest paradox reprezentativ pentru creaţiile artistului dă naştere unei emoţii necunoscute care ia pe nepregătite sufletul privitorului şi îi inundă fiinţa cu intuiţii dramatice.
Cătălin Precup este pictor şi desenator dar pictează şi pe obiecte cotidiene cum ar fi ceasuri deşteptătoare, discuri de vinil sau tigăi. Preferă pictura în ulei deoarece o simte cel mai aproape de formaţia sa sufletească. În stilul său se simt ecouri din pictura suprarealistă dar şi din simbolismul unor artişti precum Fernand Khnopff şi Carlos Schwabe. Din punct de vedere cromatic, artistul are o paletă vastă dar se concentrează pe tonuri naturale de brun, roşu, albastru, gri, verde şi galben. În ceea ce priveşte temele, le preferă pe cele cu impact cum ar fi natura problematică a senzualităţii feminine, relaţia complementară dintre Eros şi Thanatos, bătrâneţea, timpul, moartea dar şi comicul prezent în viaţa de fiecare zi.
Lucrarea menţionată anterior poate fi văzută ca o alegorie a laturii groteşti a senzualităţii feminine de tip fashion-magazine, cu accente pe inexprimabilitatea absurdităţii acestui ideal. În „Das Model” cheia de interpretare este tot senzualitatea femeii, dar de data această văzută în altă ipostază. În tonuri electrice de galben-muştar, evocatoare a luminii bolnave de dinaintea furtunii, este pictat portretul unei femei frumoase din capul căreia creşte un copac. La mijlocul compoziţiei, un iepure cu obrajii oranj de ruşine lasă o pereche de braţe feminine înmanuşate să-i acopere ochii. Dincolo de el, pe un soclu în formă de picioare, o fetiţă goală ţine nişte baloane. Lucrarea exprimă evoluţia personajului de la stadiul de copil la cel de femeie, prin mijlocirea sexualităţii reprezentată parodic prin iepurele ruşinat, un soi de totem satiric asemănător emblemei Playboy. În stil psihanalitic, este vorba despre natura duală a scoptofiliei reprimate, înţeleasa ca un demers înspre asumarea identităţii feminine.
„Carmelita caramelizantă” reia într-un idiom vizual de tip simbolist tema femeii vândute thanaticului, a Meduzei obscene. O tânără cu trup de pisică întinde o limbă falică spre o bufniţă-ciclop. „The Frenzy Run” este o odă vizuală tristă în tonuri de brun, dedicată pierderii tinereţii. Pe o tijă de floare, un cap de bătrână mărturiseşte printr-o expresie tragică, secretul ultim ascuns după figura copilului-păpuşă: moartea.
Desenele artistului sunt de o calitate excepţională, dovedind mâna unui grafician înzestrat. „Le dejeuner sur l’herbe” este o referinţă parodică la opera lui Manet. Cătălin Precup sugerează prin lucrarea sa ce se petrece dincolo de cortina recepţiei vizuale a piesei artistice. În adâncul sufletului privitorului se desfăşoară un proces similar cu voaieurismul, cu pătrunderea secretă pe tărâmul interzis al scoptofiliei. „Soapera” reia motivul melcului, dar de această dată fără demonizări. Personajul feminin, de o frumuseţe dramatică de tip hollywoodian, iese din cochilia întoarsa a melcului, afişând o expresie de divă îndurerata. Desenul este o satiră la adresa idealului inautentic de frumuseţe, impus de cultura de consum. „The Night Guardian” psalmodiază în linii limpezi, natura tragică a destinului uman văzut prin ochiul de ciclop al bătrânei demon. Pe aceeaşi tijă, cu un cap de om în loc de coroană, floarea bolnavă a timpului care trece îşi desface chipul otrăvitor. Într-o notă mai optimistă, „The Sharp Hour” reprezintă momentul trezirii dintr-un somn scurt după o noapte albă şi senzaţia de absurditate datorată cântecului inept al cocoşului.
Cătălin Precup este un dialectician plastic al abisului. El cultivează un set incomod de contradicţii care tulbură privitorul prin problemele pe care le ridică. Este neobişnuit ca o imagine atât de clară, de expresivă, de figurativă să aibă atâtea interpretări şi să dea naştere atâtor întrebari fără răspuns. Este neobişnuit ca misterul cel mai împovarator să sălăşluiască în culori atât de calde, în forme perfecte, în tuşe clare, aproape fotografice. Şi totuşi, Cătălin Precup reuşeşte să încarce cel mai limpede contur cu un mesaj atât de criptic încât stârneşte teamă. O teamă profund estetică a cărei prezenţă semnalează iminenţa catharsisului.
Sursa imaginilor: http://catalinprecup.daportfolio.com
