17.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecial'Cârpeala': filosofia unei guvernări

‘Cârpeala’: filosofia unei guvernări

Competenţa greu vizibilă a actualului Cabinet se măsoară în toate ezitările, bâlbâielile, duplicităţile etalate mediatic de guvernarea Ponta.

Pentru prima dată în mulţi ani, începutul de an şcolar va fi dominat şi de alte su­biecte decât cele de circumstanţă legate de reforma mereu aşteptată, niciodată du­să la bun sfârşit, a în­vă­ţă­mântului, de starea mi­ze­rabilă a şcolilor din mediul rural, de lipsa manualelor, a profesorilor, a unei pro­grame coerente, a unei vo­inţe politice legate de su­pli­mentarea bugetului edu­ca­ţiei.

În parte, pentru că e greu zilele acestea să mai ur­mă­reşti şi alte subiecte decât demonstraţiile zilnice pentru Roşia Montană sau dez­ba­terile şi polemicile aprinse legate de pro­blema câinilor fără stăpân. Duminică sea­ră, bucureştenii au fost martorii uneia din­tre cele mai consistente mobilizări de ani buni încoace – aproximativ 10.000 de oa­meni ieşiţi să protesteze împotriva pro­iec­tului de exploatare minieră de la Roşia Mon­tană. Guvernul USL, în frunte cu pri­mul ministru, au avut o prestaţie jalnică în ultima săptămână, dovedind cât de po­pu­listă a fost atitudinea aceleiaşi alianţe pe vre­mea când era în opoziţie şi alimenta demonstraţia din Piaţa Universităţii, care a dus la căderea unui prim-ministru mult mai onest şi, de ce să nu o spunem, mult mai competent –, în orice caz în com­pa­raţie cu ce contemplăm acum la Palatul Vic­to­ria. Emil Boc, fapt deloc de neglijat, a fost, de altfel, singurul care a opus re­zistenţă unui proiect dorit de toată clasa politică, inclusiv de preşedintele Traian Bă­sescu.

Competenţa greu vizibilă a actualului Ca­binet se măsoară în toate ezitările, bâl­bâ­ielile, du­pli­cităţile etalate mediatic de guvernarea Pon­ta. Lo­zin­cile naţio­na­lis­te sunt sin­gurele care trans­cend di­fe­renţele de opinie, pentru că sunt exploatate atât de opoziţie, cât şi de pu­tere. Pe de o parte, slo­ga­nul „nu ne vindem ţa­ra“ s-a făcut auzit în Piaţa Universităţii şi sună rău pen­­tru aceia care au făcut exerciţii mai co­e­­rente de democraţie în acelaşi loc, în 1990. Pe de altă parte, „pentru binele ţării“ se declară şi adepţii exploatării. Din această dilemă nu se poate ieşi prea uşor…

Citeşte continuarea în Revista 22.

Cele mai citite

Proliferarea în mediul online a imaginilor cu abuzuri sexual asupra copiilor, creștere alarmantă

Proliferarea în mediul online a imaginilor ce înfățișează abuz sexual asupra copiilor sau cele care prezintă conținut dăunător s-a accentuat în primul trimestru al...

Cătălin Drulă, despre Marcel Ciolacu: “Minte când spune că economia merge bine”

Cătălin Drulă spune despre Marcel Ciolacu că minte atunci când spune că economia țării merge bine. "Cea mai mare minciună pe care o tot repetă...

Ce spune Mugur Isărescu despre un nou mandat la BNR. Este cel mai longeviv guvernator din lume

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat miercuri că în cazul în care i se va propune de către Parlament un nou...
Ultima oră
Pe aceeași temă