Competenţa greu vizibilă a actualului Cabinet se măsoară în toate ezitările, bâlbâielile, duplicităţile etalate mediatic de guvernarea Ponta.
Pentru prima dată în mulţi ani, începutul de an şcolar va fi dominat şi de alte subiecte decât cele de circumstanţă legate de reforma mereu aşteptată, niciodată dusă la bun sfârşit, a învăţământului, de starea mizerabilă a şcolilor din mediul rural, de lipsa manualelor, a profesorilor, a unei programe coerente, a unei voinţe politice legate de suplimentarea bugetului educaţiei.
În parte, pentru că e greu zilele acestea să mai urmăreşti şi alte subiecte decât demonstraţiile zilnice pentru Roşia Montană sau dezbaterile şi polemicile aprinse legate de problema câinilor fără stăpân. Duminică seară, bucureştenii au fost martorii uneia dintre cele mai consistente mobilizări de ani buni încoace – aproximativ 10.000 de oameni ieşiţi să protesteze împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană. Guvernul USL, în frunte cu primul ministru, au avut o prestaţie jalnică în ultima săptămână, dovedind cât de populistă a fost atitudinea aceleiaşi alianţe pe vremea când era în opoziţie şi alimenta demonstraţia din Piaţa Universităţii, care a dus la căderea unui prim-ministru mult mai onest şi, de ce să nu o spunem, mult mai competent –, în orice caz în comparaţie cu ce contemplăm acum la Palatul Victoria. Emil Boc, fapt deloc de neglijat, a fost, de altfel, singurul care a opus rezistenţă unui proiect dorit de toată clasa politică, inclusiv de preşedintele Traian Băsescu.
Competenţa greu vizibilă a actualului Cabinet se măsoară în toate ezitările, bâlbâielile, duplicităţile etalate mediatic de guvernarea Ponta. Lozincile naţionaliste sunt singurele care transcend diferenţele de opinie, pentru că sunt exploatate atât de opoziţie, cât şi de putere. Pe de o parte, sloganul „nu ne vindem ţara“ s-a făcut auzit în Piaţa Universităţii şi sună rău pentru aceia care au făcut exerciţii mai coerente de democraţie în acelaşi loc, în 1990. Pe de altă parte, „pentru binele ţării“ se declară şi adepţii exploatării. Din această dilemă nu se poate ieşi prea uşor…
Citeşte continuarea în Revista 22.
