16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialCare a fost cauza prăbuşirii avionului Air France în iunie 2009? Raportul...

Care a fost cauza prăbuşirii avionului Air France în iunie 2009? Raportul va fi prezentat familiilor, la trei ani după catastrofă

Raportul experţilor judiciari francezi cu privire la accidentul zborului Rio-Paris al Air France în 2009 concluzionează că o combinaţie de erori umane şi defecţiuni tehnice au fost cauza, a dezvăluit o sursă apropiată anchetei, potrivit mediafax.

 

Această sursă a putut consulta raportul care va fi prezentat la 10 iulie familiilor, la trei ani după una dintre cele mai grave catastrofe ale aviaţiei franceze. Accidentul unui Airbus A330 al companiei franceze care s-a prăbuşit la 1 iunie 2009 în Oceanul Atlantic în largul Braziliei, s-a soldat cu moartea a 228 de pasageri şi membri ai echipajului.

Concluziile menţionează o pierdere de date din cauza îngheţării sondelor Pitot, o procedură de urgenţă neadaptată la acest caz, însă şi absenţa unei răspuns adecvat al echipajului sau lipsa de monitorizare a unor incidente încă din 2004, a precizat această sursă.

Cele aproximativ 20 de concluzii încep prin descrierea prăbuşirii.

“Picajul a fost iniţiat de o traiectorie necontrolată care a survenit după pierderea datelor de presiune din cauza îngheţării sondelor Pitot, însoţită de alarme şi de degradarea sistemelor conexe”, conform concluziilor citate de această sursă.

“Deficitul de informaţie al echipajului în legătură cu îngheţarea sondelor sau a altitudinii a contribuit la efectul de surprindere”, adaugă aceasta.

Concluziile menţionează de asemenea procedurile de urgenţă neadaptate la care s-au adăugat “condiţiile de zbor nefavorabile: noapte, turbulenţe şi fără referinţe vizuale”.

Experţii evidenţiază şi contribuţia căpitanului de zbor care “nu şi-a asumat responsabilităţile manageriale” şi “a inhibat dorinţa de a acţiona corespunzător a copilotului”, conform sursei.

Formarea piloţilor este de asemenea reclamată: “Nu există cerinţe speciale complementare la competenţele copilotului definite de operator pentru ca acesta să îşi asume funcţia de comandant de zbor alternativ”.

Modificările tehnice sunt de asemenea menţionate deoarece nu au fost urmate de o analiză de securitate a avionului, notându-se că “specificări ale certificării (CS25) nu s-au modificat în urma incidentelor de pierdere a indicaţiilor de viteză începând cu anul 2004”.

Dezvăluirea acestor concluzii intervine în timp ce Biroul de anchete şi analize (BEA), organism public francez care se ocupă de investigaţiile în materie de securitate aviatică, va publica joi raportul final al anchetei.

În ancheta judiciară, Air France şi Airbus au fost inculpaţi în februarie 2011 de omor prin imprudenţă.

Cele mai citite

Controverse legate de camere video în sălile de clasă ale școlilor

Reprezentanții profesorilor se opun proiectului prin care Guvernul vrea să impună instalarea camerelor video de supraveghere în sălile de curs ale școlilor. În data de...

Robert Fico a fost operat din nou! Premierul Slovaciei este în continuare în stare gravă

Premierul slovac Robert Fico, grav rănit miercuri prin împuşcare într-o tentativă de asasinat, a fost vineri operat din nou şi starea sa se menţine...

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...
Ultima oră
Pe aceeași temă