12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecial„Capital" străin la „U" Mobitelco

„Capital” străin la „U” Mobitelco

Noua regulă a Federaţiei Române de Baschet, prin care echipele din Divizia A nu mai sunt obligate să aibă permanent un jucător român pe teren, a stârnit imaginaţia conducătorilor. Astfel, un adevărat val străin de baschetbalişti a invadat România în această pauză competiţională, iar una dintre echipele campioane la acest capitol este “U” Mobitelco Cluj. Dintre jucătorii români consacraţi, doar Mihai Silvăşan şi Paul Chetreanu au rămas la formaţia ardeleană şi după finalul sezonului trecut, iar oficialii clujeni s-au orientat total înspre străini. Ultimul transfer extern a fost perfectat luni, atunci când americanul Derek Wright a devenit al şaptelea baschetbalist din străinătate legitimat la “U” Mobitelco în ultimele două luni.

În locul lui Morris

În această categorie intră şi Tyler Morris, care a evoluat pentru clujeni în sezonul trecut, până la accidentarea din toamnă, însă revenirea acestuia în Ardeal a fost perfectată abia luna trecută. De altfel, Wright a semnat cu “U” Mobitelco tocmai pentru că Morris a suferit o nouă accidentare, ca şi canadianul Steve Ross, iar ambii baschetbalişti au şanse reduse să mai joace în 2012. Alături de Wright, Morris şi Ross, la “U” Mobitelco au mai ajuns Sean Barnette, John Ofoegbu, Reinar Hallik şi Vedran Nakic. Cu excepţia lui Tyler Morris, toţi străinii din sezonul trecut, în frunte cu Zoran Krstanovic şi Kyndall Dykes, au părăsit echipa.

 

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă