22.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialCanada introduce de joi, pentru vizitatorii străini, a treia opțiune de declarare...

Canada introduce de joi, pentru vizitatorii străini, a treia opțiune de declarare a genului – “altul”

Vizitatorii străini pentru Canada vor putea să se identifice în documentele de frontieră cu opțiunile de gen – bărbat, femeie sau altul, această țară alăturându-se acelor națiuni ce oferă posibilitatea alegerii neutre, informează Thomson Reuters Foundation, citând luni oficiali.

Potrivit acestora, noile autorizații electronice de călătorie vor fi introduse de joi pentru călătorii ce zboară în sau prin Canada, iar acestea vor conține trei opțiuni de declarare a genului, scrie Agerpres.

Documentul eTA este cerut pentru călătorii din țări în care viza canadiană nu este solicitată. Această autorizație nu se aplică rezidenților SUA.

Canada a făcut de asemenea pași spre a permite persoanelor care și-au schimbat genul să-și modifice denumirea în pașapoarte și alte documente, a spus o purtătoare de cuvânt a agenției federale care eliberează documente de călătorie — Imigrație, Refugiați și Cetățenie Canada (IRCC).

“Varianta disponibilă online a autorizației electronice canadiene de călătorie — eTA a fost proiectată pentru a oferi aplicanților posibilitatea de a selecta a treia opțiune de gen — “altul””, a spus reprezentanta IRCC.

Posibilitatea de a desemna cu “altul” opțiunea de gen pe documentele de identitate, precum cele de călătorie, rezidență sau acte de muncă, a devenit o cauză pentru multe grupuri LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali), care reprezintă oameni ce nu se consideră a fi bărbat sau femeie.

Lambda Legal, o organizație non-profit din SUA care promovează drepturile LGBT, a lăudat guvernul canadian pentru recenta măsură și a chemat guvernul american să urmeze exemplul acestuia.

Australia oferă opțiunile de pașaport bărbat, femeie sau X, în timp ce Nepalul, Noua Zeelandă și câteva alte țări au creat de asemenea cadrul pentru a treia opțiune. Alte state au făcut pași similari pe unele documente interne.

Cele mai citite

Israelienii îi cer lui Netanyahu să încheie un acord pentru eliberarea ostaticilor

Mii de israelieni au demonstrat sâmbătă la Tel Aviv pentru a cere guvernului condus de Benjamin Netanyahu să ajungă la un acord privind eliberarea...

Real Madrid este „Regina Europei” pentru a 15-a oară. Fanii echipei madrilene au declanșat „fiesta” la Casa de Espana din București

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0...

Ce fac politicienii dați în mintea copiilor, de 1 Iunie

Ilustrație: Marian Avramescu Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, se încadrează, anul acesta, în perioada campaniilor electorale din România pentru alegerile locale și pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă