9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialCampanie electorală în stil mafiot

Campanie electorală în stil mafiot

Doi tineri din Galaţi au ajuns în spital, cu mâinile rupte, după ce au fost bătuţi de băiatul primarului PSD din Frumuşiţa, cearta pornind de la afişele principalilor candidaţi la preşedinţia CJ.

 

La Galaţi, campania electorală a devenit extrem de violentă, ajungându-se la noi violenţe cărora le-au căzut victime nouă tineri care lipeau afişe ale lui Eugen Chebac, actualul preşedinte al Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi şi candidat la preşedinţia CJ din partea Alianţei Pentru Progres (APP), formată din PDL şi UNPR.

Miercuri seară, cei nouă din echipa APP au ajuns în comuna Frumuşiţa, unde au început să lipească pe stâlpi afişe ale lui Chebac.

Prezenţa lor a fost sesizată de paznicii primăriei, care au dat alarma şi în zonă a apărut primarul din Frumuşiţa, Ioan Nelu Munteanu (PSD), însoţit de fiul său. Amândoi erau puşi pe ceartă. „Colegii noştri au fost filaţi de paznicii de la primărie, de domnul primar şi fiul acestuia. Au fost câteva altercaţii, după care spiritele s-au calmat şi băieţii noştri au plecat spre Galaţi. Pe drum au observat că sunt urmăriţi şi li se tot dădeau flashuri cu farurile pentru a se opri. Au fost ajunşi din urmă în apropiere de Galaţi, unde o maşină le-a blocat drumul şi au fost nevoiţi să oprească. Din acea maşină a coborât băiatul primarului, care avea un leţ în mână, cu care a început să lovească în microbuzul nostru. Când un coleg a coborât din maşină, să îl roage să înceteze, l-a lovit. Robert a ridicat mâna ca să se apere şi lovitura i-a rupt mâna în două. Apoi au lovit cu maşina pe cei rămaşi în microbuz. Un alt coleg are mâna dreaptă ruptă, iar alţi cinci băieţi au diferite răni”, ne-a declarat Ovidiu Dima, membru al staffului de campanie al UNPR.

Un comunicat al IPJ Galaţi confirmă relatarea: „La întoarcerea către Galaţi, au fost opriţi în trafic de un autoturism în care se aflau trei cetăţeni, toţi din comuna Frumuşiţa. Între persoanele respective a izbucnit o altercaţie, în urma căreia conducătorul microbuzului şi un alt tânăr în vârstă de 20 ani, au fost agresaţi. Cei doi au primit îngrijiri medicale la Spitalul de Urgenţă din Galaţi, fiind diagnosticaţi cu fracturi ale membrelor superioare”. 

Primarul din Frumuşiţa în „silenzio stampa”

Am încercat să aflăm punctul de vedere al primarului din Frumuşiţa, Ion Nelu Munteanu (PSD), dar acesta nu a fost de găsit. Ieri nu a mai dat deloc pe la primărie şi a avut telefonul închis. Viceprimarul din Frumuşiţa, Paraschiv Stoica, tot membru PSD, ne-a declarat că nu ştie unde este primarul şi ştie din auzite ce s-a întâmplat. Varianta PSD este că cei de la APP ar fi vrut să rupă afişele USL. „Am încercat să iau legătura cu primarul, dar lipseşte din comună şi are telefonul închis. Doar ce am auzit pe la oameni. M-au sunat şi de la Prefectură, să dau relaţii, dar nu ştiu. Aştept să vină primarul”, ne-a declarat viceprimarul.

Cele mai citite

Ce pedeapsă riscă o doctoriță din Rusia după ce ar fi tratat-o fără respect pe văduva unui soldat rus din Ucraina

Procesul unei doctoriţe pediatru ruse, care riscă 10 ani de închisoare după ce a fost acuzată de văduva unui soldat rus mort în Ucraina...

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...

WC-urile din curțile școlilor vor fi secții de votare, ca tot alegătorul să găsească o utilitate buletinului de vot

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru a elimina preconcepțiile conform cărora toaletele din curțile unităților de învățământ preuniversitar fără canalizare nu sunt bune de nimic, Guvernul...
Ultima oră
Pe aceeași temă