18.5 C
București
vineri, 13 septembrie 2024
AcasăSpecialCamera Deputaților spune „NU” exploatării de la Roşia Montană

Camera Deputaților spune „NU” exploatării de la Roşia Montană

Camera inferioară a Parlamentului a respins proiectul de lege privind exploatarea minereurilor auro-argentifere de la Roşia Montană. 301 deputați au votat pentru respingerea proiectului, 11 împotrivă și trei s-au abținut de la vot. Deputații au precizat că votul a ținut cont și de protestele societății civile în legătură cu proiectul minier.

În urma votului, ministrul Mediului, Attila Korodi, a declarat că instituția pe care o conduce știe foarte bine ce are de făcut pentru a ajuta România să ia cele mai bune decizii în acest domeniu. Ministrul nu a oferit însă alte detalii, scrie Medifax.

Pe de altă parte, deputații spun că este nevoie ca un astfel de echilibru să fie păstrat și în privința altor chestiuni. De exemplu, deputatul PNL George Scutaru spune că rolul Parlamentului nu este să ofere o lege dedicată unei companii şi a subliniat că același principiu trebuie păstrat și în privința respingerii Legii amnistiei şi graţierii.

"Până la urmă, raţiunea a învins", a declarat deputatul PDL Gheorghe Tinel, citat de Mediafax. El a mulțumit celor care au manifestat în stradă și a adăugat că trebuie găsite soluţii pentru ca bogăţiile ţării să fie exploatate în interesul naţional.

Cele mai citite

Alegeri prezidențiale 2024. Ce spun sondajele de opinie despre candidații pentru scaunul de la Cotroceni

Candidații pentru alegerile prezidențiale 2024 încep să se așeze la start și în același timp să se uite cine ajunge primul, pe măsură ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă