25.5 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSpecialBuzău: Mort de frig în casă

Buzău: Mort de frig în casă

Un bărbat de 60 de ani, din localitatea Scurtești, judeţul Buzău, a fost găsit în comă, cu hipotermie, şi a murit în ambulanţă, în drum spre spital, informează Mediafax. Bărbatul locuia singur.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Buzău, Rodica Corneci, bărbatul a fost găsit îngheţat în locuinţa sa de către vecini, care au sunat la 112. La sosirea ambulanţei, bărbatul încă mai respira, iar temperatura corpului era de doar 26 de grade Celsius.

Conform sursei citate, buzoianul se afla în comă când a fost prelat de ambulanță pentru a fi transportat la Spitalul Județean Buzău, însă în drum spre unitatea sanitarăa intrat în stop cardiorespirator și a murit. "A fost găsit în stare de hipotermie, inconștient. Aflat în comă, bărbatul a fost preluat spre a fi transportat la spital, dar a murit în ambulanță. Au fost efectuate manevre de resuscitare, mai multe minute, însă fără niciun răspuns”, a declarat Corneci.

Bărbatul mort locuia singur, în condiții insalubre, în casă fiind foarte frig. Vecinii spun că bărbatul obișnuia să consume alcool și să adoarmă fără şă facă focul. Potrivit lui Corneci, decesul, primul de acest fel din județul Buzău în această iarnă, a fost raportat Direcției de Sănătate Publică ca fiind cauzat de ger.

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunțat, luni, că începând de marți și până vineri vremea va fi geroasă în toată ţara, cu temperaturi minime sub minus 15 grade şi, în unele zone, sub minus 25 de grade, în timpul zilei temperaturile maxime fiind între minus zece şi zero grade.

Cele mai citite

SUA a atacat Iranul pentru a șaptea noapte consecutivă. Alerte în mai multe state din Golf

Statele Unite au desfășurat a șaptea noapte consecutivă de atacuri asupra Iranului, potrivit unui anunț al Comandamentului Central al SUA (CENTCOM).În paralel, mai multe...

SUA a atacat Iranul pentru a șaptea noapte consecutivă. Alerte în mai multe state din Golf

Statele Unite au desfășurat a șaptea noapte consecutivă de atacuri asupra Iranului, potrivit unui anunț al Comandamentului Central al SUA (CENTCOM).În paralel, mai multe...

Peste un miliard de euro, investit în apărare. MApN cumpără 12 elicoptere și 12 radare de supraveghere

Ministerul Apărării Naționale (MApN), prin Direcția Generală pentru Armamente, a semnat două ordine de achiziție în cadrul Programului SAFE, în valoare de peste un...
Ultima oră
Pe aceeași temă