16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialBute va boxa în luna august. Cine va fi adversarul său

Bute va boxa în luna august. Cine va fi adversarul său

Lucian Bute și-a anunțat următorul său adversar, românul urmând să intre în ring după o pauză de 18 luni. Bute va boxa, la Montreal, la data de 15 august, împotriva italianului Andrea Di Luisa.

“După o absenţă de 18 luni sunt mulţumit că revin în ring. Am trăit cei mai dificili trei ani ai carierei mele. Sunt încrezător, cel mai important lucru pentru mine este că sunt sănătos. Am regăsit plăcerea de a mă antrena pe care o pierdusem odată cu accidentările. Mă simt excelent la antrenamente, atmosfera este fromoasă, mă antrenez puternic şi abia aştept să urc în ring. Di Luisa este un boxer bun, cu viteză bună, e campion european. Eu sunt sănătos, în plină pregătire, mă simt bine, abia aştept ca ziua de 15 august să vină. Îmi place foarte mult ceea ce fac. Sunt convins şi încrezător că voi avea şansa de a boxa din nou pentru un titlu”, a declarat Lucian Bute, potrivit Mediafax.

Di Luisa, în vârstă de 33 de ani, are în palmares 17 victorii şi două înfrângeri, dintre succese 13 fiind înainte de limită. Andrea Di Luisa a boxat ultima dată în decembrie 2014, când a câştigat titlul EBU-EU la categoria supermijlocie, învingându-l pe Roberto Cocco.

Lucian Bute (35 de ani) are în palmares 31 de victorii şu două înfrângeri. Pugilistul român a avut ultimul meci oficial în ianuarie 2014, când a fost învins la puncte de canadianul Jean Pascal. Lucian Bute ar fi trebuit să boxeze în data de 6 decembrie 2014, cu argentinianul Roberto Bolonti, dar confruntarea a fost anulată după ce românul s-a accidentat la spate.

Cele mai citite

Bistrița: Un traficant de droguri este acuzat că a violat o minoră

La data de 16 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud au dispus...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Monica Niculescu, în finala de dublu a turneului WTA Trophee Clarins de la Paris

Perechea româno-chineză Monica Niculescu/Lin Zhu s-a calificat în finala de dublu a turneului de tenis Trophee Clarins de la Paris, după ce au învins...
Ultima oră
Pe aceeași temă