13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialBucătăria mediteraneană: gourmet dar sănătos

Bucătăria mediteraneană: gourmet dar sănătos

Sănătoasă, vie, proaspătă, naturală – iata patru caracteristici simple dar sugestive ale uneia dintre cele mai îndrăgite bucătării regionale ale lumii: cea mediteraneană. Uleiul de măsline este pilonul pe care se susţine bucataria mediteraneana, cel mai consumat tip – cel extravirgin, pentru calităţile superioare şi pentru gustul mai pregnant. Mediteraneenilor le place mâncarea caldă, şi, din cele trei mese zilnice importante, două trebuie să fie neapărat calde şi servite în compania familiei sau a prietenilor. Consumul de produse naturale proaspete şi de sezon (adică legume şi fructe) este foarte important, pentru a contrabalansa o alimentaţie în care peştele, puiul sau alte tipuri de carne îşi au locul lor bine stabilit. Peştele joacă un rol de bază, la fel ca şi fructele de mare, grătarul sau cuptorul sunt cele două metode folosite intens în bucătăria mediteraneană pentru pregătirea acestor specialităţi.

Cum se găteşte sănătos în bucătăria mediteraneană

 Se foloseşte uleiul de măsline în detrimentul celui de floarea soarelui; Se prăjesc rapid (2-3 minute, nu mai mult) alimente care au fost marinate înainte în ulei de măsline; Se găteşte zilnic, nu pe termen lung, iar cantităţile sunt suficiente doar pentru o singură masă; acestea sunt mai mereu calde. Se folosesc alimente care nu au suferit transformari industriale importante.

Expert bucătar Marin Cristian Nicolae de la restaurantul Temps Pipera (str. Dimitrie Pompei nr. 7D, www.restaurant-temps.ro, tel.: 0746 660 514) ne propune o reţetă mediteraneană de sezon: file de somon la grătar cu piure de brocoli şi legume sote

ingrediente

somon                                        500 g
brocoli                                      500 g
Parmezan (Reggiano)               50 g
Ulei de masline extra virgin
baby morcov                            1 legatura
ardei gras rosu                         200 g
dovlecel                                   200 g
ciuperci enoki                          100 g
telina                                        100 g

păstârnac                                 100 g

limeta                                       1 buc

ou prepeliţă                              4 buc

sare 
piper
 

Mod de preparare

1.    Somonul se porţionează în 4 bucăţi egale. Se marinează cu sare, piper, coajă de limeta, ulei de măsline.

2.    Brocoli se pune la fiert aproximativ 5 min, în apă cu puţină sare, După ce s-a fiert se scoate în apă rece cu gheaţă, apoi se mixeaza în blender cu sare, piper, ulei de măsline şi parmezan.

3.    Legumele se spală, se curăţă şi se taie în forma dorită. Se sotează în tigaie cu ulei de măsline, sare, piper şi puţină supă de pui sau de legume. Se pun la fiert ouăle de prepeliţă.

4.    Somonul marinat se pregăteşte la grătar.

Pe un platou se aranjează piureul, o bucată de somn, legumele trase în tigaie şi câte un ou de prepeliţă.

 

Cele mai citite

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

VIDEO. Madeira, insula “la modă” în 2024. În martie s-a atins un nou număr maxim de pasageri

Madeira este un arhipelag portughez din Atlanticul de Nord, aflat la vest de Maroc. În ultimii doi ani, insula este "asaltată" de turiști, dat...
Ultima oră
Pe aceeași temă