5.4 C
Bucharest
Wednesday, 29 November 2023
HomeSpecialBrașov: Un tânăr a fost atacat de un urs, într-o pădure

Brașov: Un tânăr a fost atacat de un urs, într-o pădure

Un tânăr de 25 de ani a fost atacat de un urs, sâmbătă dimineața, în timp ce se afla în pădure, în zona Bunloc, de lângă Săcele, informează Agerpres.

„Tânărul atacat de urs a suferit mai multe plăgi la glezne, abdomen, torace, gât, dar a reuşit să coboare până la baza muntelui, la telescaun şi să ceară ajutor. Era conştient şi a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ISU Braşov, cpt. Ciprian Sfreja pentru Agerpres.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Braşov, dr. Adriana Palaghia a precizat că în momentul preluării de către echipajul SMURD, tânărul avea hemoragie destul de mare, din cauza plăgilor, iar tensiunea era scăzută. 

„Tânărul se află în investigaţii şi tratament şi va mai sta câteva zile în spital din cauza plăgilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Braşov. Tânărul se afla singur în pădure în momentul în care a fost atacat de urs. 

Cele mai citite

USR propune o reducere drastică a pensiilor speciale

Deputatul USR Cristian Seidler a propus miercuri ca valoarea pensiilor speciale ale parlamentarilor să fie 25% din pensia minimă. "Pentru că, din păcate, Curtea Constituţională...

Noul șef al Statului Major al Apărării este generalul Gheorghiță Vlad, fost luptător în Irak

Noul șef al Statului Major al Apărării (Statul Major General), cea mai înaltă funcție militară din Armata Română, este generalul Gheorghiță Vlad. Generalul Gheorghiță Vlad...
00:00:50

VIDEO. Papa Francisc recunoaște: “Nu mă simt bine”

Papa Francisc nu părea deloc bine în timp ce susținea un discurs, la o zi după ce și-a anulat o călătorie la summitul climatic...
Ultima oră
Pe aceeași temă