Doi barbati au ajuns in atentia politistilor constanteni dupa ce au fost prinsi in flagrant in timp ce braconau. Oamenii legii din Cernavoda spun ca ii cereceteaza in stare de libertate pe Viorel M., de 47 de ani, si Ionel G., de 37 de ani, ambii din Seimeni. Cei doi sunt acuzati ca, folosindu-se de pripoane cu carlige, au braconat pe Dunare cantitatea de 86 de kilograme de peste, specia somn, in valoare de 1.003 lei. Anchetatorii spun ca cercetarile fata de acestia sunt cotinuate in vederea stabilirii intregii activitati infractionale. Totodata, in zona vor fi efectuate mai multe controale pentru prevenirea acestor infractiuni. Specialistii au mentionat ca, de la inceputul perioadei de prohibitie, numarul braconierilor prinsi in flagrant a crescut foarte mult, iar cantitatea de peste confiscata a fost estimata la cateva sute de kilograme. In vederea prevenirii acestor infractiuni politistii spun ca se fac mai multe verificari in zonele mai retrase impreuna cu jandarmii si politistii de frontiera. Braconierii urmeaza sa fie prezentati cu propunere de arestare preventiva sub aspectul comiterii infractiunii de pescuit ilegal, dosarul fiind inaintat magistratilor pentru continuarea cercetarilor si luarea masurilor legale ce se impun.
Cele mai citite
Bolojan: PNL va susține în Parlament legea salarizării în forma convenită alături de Comisia Europeană
Liderii liberali au discutat cu reprezentanții principalelor confederații sindicale despre reforma salarizării din sectorul bugetar.Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că parlamentarii liberali vor...
ANM: Vremea se răcorește la sfârșitul lunii iulie, însă canicula revine în august
România va avea parte de o perioadă de răcire la finalul lunii iulie, însă temperaturile vor crește din nou la începutul lunii august, când...
Bolojan: PNL va susține în Parlament legea salarizării în forma convenită alături de Comisia Europeană
Liderii liberali au discutat cu reprezentanții principalelor confederații sindicale despre reforma salarizării din sectorul bugetar.Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că parlamentarii liberali vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă