Ministerul Mediului şi Pădurilor va finaliza până la sfârşitul acestei luni o strategie de securitate a mediului, care prevede înăsprirea pedepselor pentru infracţiunile de mediu şi va fi înaintată CSAT spre aprobare, a anunţat ministrul desemnat Laszlo Borbely, scrie Mediafax.
„Până la sfârşitul lui februarie să finalizăm strategia de securitate a mediului şi să o înaintăm în CSAT pentru a înăspri aceste pedepse pentru cineva care atentează la mediul sănătos”, a declarat Laszlo Borbely la audierile din comisiile de specialitate.
El a cerut şi sprijinul parlamentarilor pentru adoptarea cât mai rapidă a unei iniţiative legislative care prevede ca tăierea ilegală de până la un metru cub de masă lemnoasă din pădure să constituie infracţiune, în prezent constituind contravenţie furtul a până la cinci metri cubi.
De asemenea, el a precizat că în 2010 au fost întocmite în urma controalelor 2.900 de dosare penale pentru acest tip de infracţiune, fiind aplicate sancţiuni în valoare de 30 milioane de lei.
Laszlo a arătat că împreună cu Jandarmeria şi primăriile s-a stabilit înteţirea controalelor inopinante şi în acest an, adăugând că de multe ori şi cei care au datoria de a păzi pădurile sunt implicaţi în tăierile ilegale. „Există grupuri de interese locale în ale căror încrengături este câteodată foarte greu să pătrunzi”, a mai spus ministrul.
Totodată, el a anunţat că săptămana viitoare Ministerul Mediului va adopta bugetul Fondului de Mediu, iar în luna martie va deveni operabil programul Rabla 2012, în al treilea an consecutiv.
Potrivit acestuia, în precedentele două ediţii au fost casate prin acest program 300.000 de maşini, au fost achiziţionate cu voucherele distribuite 100.000 maşini noi, dintre care 40.000 de producţie internă.