16.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialBlocaţi de 72 de ore în subteran

Blocaţi de 72 de ore în subteran

Nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile, ortacii protestează şi faţă de declaraţiile finanţatorului suedez al minei, care spune că vrea să-i transforme pe ei în acţionari.

Minerii de la Băiţa care s-au blocat în subteran, luni seară, au petrecut a doua noapte la 200 de metri adâncime, protestând faţă de faptul că nu şi-au primit salariile din februarie şi faţă de scrisoarea pe care au primit-o de la finanţatorul suedez, care i-ar anunţa că vrea să îi facă acţionari. Potrivit liderului sindical al ortacilor, Alexandru Iştoc, cei aproximativ 50 de mineri au trecut fără incidente peste cea de-a doua noapte petrecută în subteran. “N-avem probleme de sănătate, dar am primit lovitura finală”, a declarat Iştoc, referindu-se la faptul că unicul finanţator al firmei Mineral Mining, care administrează mina de la Băiţa, suedezul Per Goran Carlsson, le-a trimis o scrisoare. “Ne spune că vrea să ne facă pe toţi acţionarii minei, să preluăm noi toată firma. Dar Mineral Mining are datorii de aproape un milion de euro la stat, la furnizor, nouă!”, a spus Iştoc.

Totodată, liderul sindical a precizat şi condiţia pe care finanţatorul o pune minerilor, dacă devin acţionari, şi anume timp de un an pot vinde societatea doar cu acordul său şi oferindu-i şi lui o parte din banii obţinuţi prin vânzare. “Îşi bate joc de noi cu scrisoarea asta. E clar că nu ne va mai da salariile niciodată. Ne face pe noi proprietari de mină, când noi n-avem bani de pâine”, a mai spus Iştoc. Minerii erau ieri decişi să mai rămână în subteran, însă nu au hotărât cât timp. Exploatarea de molibden de la Băiţa a fost concesionată, după revoluţie, de Mineral Mining, societate cu capital integral suedez. 

Proteste în serie

În februarie, aproximativ 80 de mineri de la Băiţa s-au blocat în subteran timp de două zile, în semn de protest faţă de neplata salariilor pe lunile ianuarie şi februarie. Salariaţii au renunţat la protest doar după ce au fost asiguraţi că îşi vor primi banii. În mai, peste 20 de mineri de la Băiţa au protestat, intrând în greva foamei, faţă de faptul că nu şi-au primit salariile. Ei au renunţat la protest după ce au primit promisiuni că se va încerca găsirea unor soluţii.

Cele mai citite

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...
Ultima oră
Pe aceeași temă