18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialBill Cosby a blocat o anchetă care viza abuzuriel sale sexuale

Bill Cosby a blocat o anchetă care viza abuzuriel sale sexuale

Potrivit Reuters, Bill Cosby a detaliat înţelegerea cu tabloidul american National Enquirer într-o mărturie depusă sub jurământ în 2005, după ce a fost dat în judecată de o femeie, Andrea Constand, care l-a acuzat pe actor că ar fi drogat-o şi apoi ar fi abuzat-o sexual, anunţă Mediafax.

Cosby a fost de acord să vorbească despre acuzaţiile aduse de Constand cu tabloidul american, dacă ziarul cădea de acord să nu publice un interviu cu Beth Ferrier, fost model care i-a adus actorului acuzaţii asemănătoare, potrivit The New York Times.

În ultimele săptămâni, mai mult de zece femei l-au acuzat public pe Bill Cosby, în vârstă de 77 de ani, că le-ar fi gresat sexual la un moment dat în ultimele decenii.

Ca urmare a acestor acuzaţii, reţeaua de televiziune NBC şi platforma online Netflix au decis recent anularea mai multor proiecte care îl implicau pe Cosby, iar organizatorii spectacolelor de stand-up comedy au anulat o serie de show-ale ale actorului.

Bill Cosby a refuzat în mod repetat să comenteze acuzaţiile, iar avocaţii săi au spus că acestea au fost dovedite ca fiind nefondate în trecut.

Documentele care detaliază depoziţia din 2005 a actorului au fost desecretizate recent de Tribunalul Federal Districtual Philadelphia şi oferite miercuri unor instituţii de presă. Registratura tribunalului nu a putut oferi agenţiei Reuters copii ale acestor documente.

Potrivit The New York Times, Cosby ar fi spus în 2005: "Le-am oferit o poveste în exclusivitate. Cuvintele mele".

"V-aţi gândit vreun moment că dacă articolul cu Beth Ferrier ar fi fost publicat în National Enquirer, publicul ar fi început să creadă că poate ce spunea Andrea era adevărat?", a fost întrebat, în 2005, Cosby.

"Exact", a răspuns Cosby. Articolul care a fost publicat apoi în tabloidul american îl cita pe actor spunând că acuzatorii săi încercau să se folosească de statutul său de vedetă, iar Cosby a ajuns apoi la o înţelegere, în instanţă, cu Andrea Constand, termenii nefiind făcuţi publici.

Agentul şi avocatul lui Bill Cosby şi reprezentanţii tabloidului National Enquirer nu au răspuns cererilor Reuters de a comenta informaţiile.

Bill Cosby, celebru pentru rolul unui simpatic tată de familie, de culoare, în sitcomul "The Cosby Show", difuzat de postul NBC din 1984 până în 1992, se află în atenţia presei americane de când un alt actor, Hannibal Buress, a spus că starul american este "un violator", în timpul unui spectacol, în octombrie, în Philadelphia, oraşul natal al lui Cosby.

Cele mai citite

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

O bonă din București a lovit copilul pe care îl avea în grijă. Femeia a fost reținută

Vineri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele...

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...
Ultima oră
Pe aceeași temă