19.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialBilanţul epidemiei de holeră din Haiti a ajuns la 2.900 de morţi

Bilanţul epidemiei de holeră din Haiti a ajuns la 2.900 de morţi

Bilanţul epidemiei de holeră din Haiti a ajuns la 2.901 morţi, fiind înregistrate 134.678 de cazuri, de la data apariţiei acestei boli, la jumătatea lui octombrie, şi până la 20 decembrie, potrivit Ministerului Sănătăţii, informeaza Mediafax.

Departamentul Artibonite (nord), unde s-a declanşat epidemia, rămâne cel mai afectat, cu 818 morţi, în timp în ce capitala haitiană, Port-au-Prince, unde trăiesc în condiţii foarte precare numeroşi sinistraţi, în urma cutremurului de la 12 ianuarie, au fost înregistraţi 257 de morţi.

Organizaţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), cu sediul la Roma, a anunţat miercuri că o parte “deloc neglijabilă” a recoltei de orez din Haiti risca să fie pierdută, din cauza “temerii ţăranilor cu privire la o posibilă contaminare cu holeră”.

Organizaţia Panamericană a Sănătăţii (OPS), o filială a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), anunţa, la sfârşitul lui noiembrie că, în următoarele 12 luni, s-ar putea înregistra până la 400.000 de cazuri de holeră, dintre care jumătate în următoarele trei luni.

Bilanţul Ministerului haitian al Sănătăţii a fost difuzat în contextul în care locuitorii ţării aşteaptă publicarea rezultatelor definitive ale primului tur al alegerilor prezidenţiale şi legislative, de la 28 noiembrie, marcate de incidente şi acuzaţii de fraudă.

Cele mai citite

VIDEO Sebastian Burduja lansează un cântec împotriva lui Nicușor Dan: “Văd ruine când scot capul pe geam și Bucureștiul cum se spală în lighean”

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, a plasat pe internet un cântec care-l critică pe actualul primar general, Nicușor...

Toni Greblă, AEP: Aproximativ 100 de milioane de buletine de vot, tipărite şi distribuite pentru alegerile din 9 iunie

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunţat marţi că aproximativ 100 de milioane de buletine de vot au fost tipărite pentru alegerile din...

Rusia anunță că a doborât o dronă la periferia Moscovei

Rusia a anunţat luni că a doborât o dronă la periferia Moscovei şi a impus restricţii de zbor pentru mai puţin de o oră...
Ultima oră
Pe aceeași temă