11.5 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialBig Brother în viaţa americanilor

Big Brother în viaţa americanilor

În SUA s-a descoperit că Verizon, unul dintre principalii operatori de telefonie mobilă, întreţine relaţii foarte strânse cu Agenţia Naţională de Securitate (NSA), în virtutea unei ordonanţe emisă de un tribunal în mare secret.

Se acumulează scandalurile care afectează cel de-al doilea mandat al preşedintelui Obama, în special cele care privesc viaţa privată a americanilor. La două săptămâni de la acuzaţia de spionare a Associated Press de către Ministerul Justiţiei sau de ascultare a telefoanelor unor ziarişti timp de două luni, Casa Albă se află din nou în ochiul furtunii după dezvăluirea afacerii Verizon. Presa americană şi britanică au dezvăluit existenţa unei ordonanţe secrete emisă de un tribunal, care obligă Verizon, unul dintre cei mai mari operatori de telefonie mobilă din SUA, să dea toate datele despre apelurile telefonice din reţeaua sa Agenţiei Naţionale de Securitate, NSA. Documentul , prezentat de Guardian, demonstrează pentru prima oară sub Administraţia Obama, existenţa interceptării fără discernământ a comunicaţiilor a milioane de cetăţeni americani, independent de faptul că ar fi suspectaţi de acte reprobabile.

Ordonanţa secretă datată 25 aprilie, a Tribunalului Federal relativ la informaţiile externe (Foreign Intelligence Surveillance Court, FISC, un organism creat de Foreign Intelligence Surveillance Act, FISA, din 1979) conferă NSA acces nelimitat în scopul obţinerii de date pe o perioadă de trei luni, până pe 19 iulie. Potrivit termenilor generali ai ordonanţei, informaţiile privind un apel telefonic cuprind localizarea, durata apelului, identificarea interlocutorilor şi durata tuturor apelurilor. Conţinutul convorbirilor nu sunt este vizat dar ordonanţa tribunalului interzice expres firmei Verizon să dezvăluie publicului fie existenţa cererii FBI pentru dosarele clienţilor, fie chiar ordonanţa. Acest document, semnat de judecătorul Roger Vinson, obligă Verizon să dea NSA „copii electronice asupra tuturor înregistrărilor detaliate ale apelurilor” sau datele telefonice „create de Verizon pentru comunicaţii între SUA şi străinătate” sau „în interiorul Statelor Unite, inclusiv apelurile telefonice locale”. Ordonanţa mai cere firmei de telefonie mobilă „să urmeze instrucţiunile zilnic, pe toată durata acestui ordin”.

Spionaj intern

Dezvăluirea este de natură să relanseze dezbaterea care datează de multă vreme în Statele Unite asupra extinderii puterii guvernului de a spiona în interiorul ţării. Sub Administraţia Bush, funcţionari din serviciile secrete au relevat presei că NSA colectează informaţii la scară mare având dosare cu apeluri telefonice interceptate. Este prima prezentare de documente importante şi top-secret care dezvăluie continuarea practicii la scară masivă sub preşedinţia lui Barack Obama. Caracterul nelimitat al înregistrărilor pentru a fi remise NSA este foarte rar. În general, ordinele judiciare ale FISA prevăd producerea de documente referitoare la o ţintă numinalizată specific şi suspectată că ar fi agent al unei grupări teroriste sau al unui stat străin, sau un ansamblu de ţinte nominalizate individual.

Deşi ordonanţa nu include nici conţinutul mesajului nici informaţii personale ale abonatului unui anume număr de mobil particular, colecţionarea datelor permite NSA să construiască uşor o imagine completă a celui care a contactat un individ, când, cum şi de unde. Nu se ştie de ce Verizon este singurul furnizor de telefonie celulară vizat de o astfel de ordonanţă, chiar dacă raportul precedent îi sugera NSA să adune înregistrări ale celularelor de la toate principalele reţele de telefonie mobilă. Este dificil de stabilit dacă ordinul emis pentru trei luni este un caz izolat sau ultimul dintr-o serie de comenzi similare. Oricum, documentul pare să explice numeroasele avertismente publice sibilinice ale senatorilor americani Ron Wyden şi Mark Udall privind activităţile de supraveghere ale Administraţiei Obama. Din cauză că aceste activităţi sunt secrete, senatorii, membri ai Comitetului de informaţii al Senatului, au fost împiedicaţi să precizeze care dintre programele naţionale de supraveghere sunt considerate alarmante.

O rutină?

Supravegherea masivă a cetăţenilor americani care a marcat era Bush după 11 septembrie 2001, pare să fi continuat la scară largă sub Administraţia Obama, arată Guardian, deşi preşedintele a promis că va întări controlul asupra ascultărilor telefonice în mandatul său. În practică, el a păstrat programul pus în funcţiune de Administraţia Bush în cooperare cu companiile de telefonie. În schimb, a întărit controlul Congresului asupra legii care reglementează colectarea de informaţii, FISA. În ce priveşte Patriot Act, legea antiterorismului, votată în octombrie 2001, după atentatele din septembrie, ea a fost reactualizată în mai 2011 fără nici o modificare iar Barack Obama a promulgat-o fără ezitare. Ministerul Justiţiei a încercat totuşi să atenueze dispoziţiile cele mai contestate în decretele sale de aplicare.

Dosarul Verizon este susceptibil să isce polemici, având în vedere că sunt vizaţi toţi utilizatorii, fără discernământ. Un expert citat de Washington Post precizează că astfel de cereri, precum cea divulgată acum în care este implicată Verizon, sunt reînnoite la fiecare 90 de zile după 2006, fără a putea fi legate de vreo anchetă a FBI sau a oricărui alt serviciu secret.

Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă