22.5 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialBelgia: Femeie musulmană, condamnată la 18 luni de închisoare, pentru că a...

Belgia: Femeie musulmană, condamnată la 18 luni de închisoare, pentru că a refuzat să îşi scoată vălul

O femeie musulmană a fost condamnată, marţi, la 18 luni de închisoare, de tribunalul colecţional din Bruxelles, după ce a refuzat să-şi scoată vălul pentru un control de identificare şi a agresat forţele de ordine, potrivit agenţiei AFP, citată de Mediafax.

Potrivit agenţiei de presă Bega, femeia nu a fost prezentă la pronunţarea deciziei. Mai mult, postul belgian RTBFa precizat că ea a fost găsită vinovată de “rebeliune, agresarea a agenţilor care i-a adus în incapacitatea de a lucra şi ultraj faţă de agenţi”.

Incidentul a avut loc la finalul lunii mai, în 2012, în Jette, una dintre cele 19 localităţi din Bruxelles.

Femeia, cetăţean belgian convertit la islam, a agresat autorităţile belgiene, la câteva zile de la confruntări izbucnite în faţa comisariatului din localitatea Molenbeek-Saint-Jean, ca urmare a unui apel lansat de gruparea islamistă Sharia4Belgium. Câteva zile mai târziu, femeia a recunoscut că a agresat agenţi ai forţelor de ordine, dar că a acţionat în legitimă apărare.

Liderul grupării radicale Sharia4Belgium, Fouad Belkacem, a fost condamnat după câteva săptămâni de la incidente pentru incitarea la acte de violenţă şi ură. Marţi, tribunalul a dispus o amendă de 900 de euro şi plătirea de daune şi interese de la 2.500 la 7.200 de euro victimelor agresate şi 607 euro poliţiei din zona de vest a Bruxellesului.

Cele mai citite

Consiliile de Administrație ale TAROM și CNAB nu mai sunt funcționale. Se rupe coaliția în companiile de stat?

Consiliile de Administrație (CA) ale TAROM și Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) nu mai sunt funcționale, în acest moment, au declarat, pentru “România liberă”,...

Prin comasarea alegerilor, AUR pierde jumătate din numărul europarlamentarilor

Ultimul sondaj INSCOP ne confirmă predicțiile preelectorale: 1 + 1 nu fac 2 pe tabla rezultatelor celor două scrutinuri din 9 iunie 2024. Dar...

Alege cosmeticele și accesoriile hoteliere premium, special create pentru confortul oaspeților tăi!

În industria hotelieră, detaliile fac diferența. De la amenajarea camerei până la serviciile oferite, fiecare element contribuie la experiența generală a oaspeților. Un aspect...
Ultima oră
Pe aceeași temă