20.3 C
București
duminică, 23 iunie 2024
AcasăSpecialBasescu s-a intalnit cu ambasadorii statelor UE

Basescu s-a intalnit cu ambasadorii statelor UE

Presedintele Traian Basescu i-a primit la Palatul Cotroceni pe  ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditati la Bucuresti, informeaza Rompres. In cadrul intalnirii, presedintele Basescu a prezentat evolutiile actuale ale vietii politice din tara, dupa referendumul din 19 mai. Seful statului a pus accentul pe necesitatea reformarii clasei politice si asigurarea unui climat de normalitate a vietii institutionale.  Basescu a subliniat prioritatile politice ale mandatului sau, insistand pe domenii precum sanatatea si educatia. De asemenea, presedintele si-a exprimat preocuparea fata de modul cum vor fi valorificate fondurile comunitare de catre Romania. Pe agenda discutiilor s-au aflat, de asemenea, dosare de actualitate internationala, in principal dosarul Kosovo, care se afla in atentia Consiliului de Securitate al ONU, se precizeaza intr-un comunicat de presa al Administratiei Prezidentiale.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă