17.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialBăsescu: Migraţia, o problemă de securitate a UE. Ce măsuri a propus...

Băsescu: Migraţia, o problemă de securitate a UE. Ce măsuri a propus fostul șef al statului

Preşedintele partidului Mișcarea Populară, Traian Băsescu, a declarat, vineri, că este timpul ca migraţia să fie considerată o problemă de securitate a Uniunii Europene şi că resursele navale ale Uniunii, din zona Mării Mediterane, ar trebui folosite pentru a opri ambarcaţiunile care aduc migranţii în Europa. Fostul şef al statului a mai spus că Turcia trebuie ajutată financiar, astfel încât să menţină cele 2,5 milioane de refugiaţi în taberele pe care deja le-a organizat, scrie Mediafax. 

“Este timpul să considerăm problema migraţiei o problemă de securitate a UE, datorită controlului foarte dificil pe care îl avem asupra calităţii oamenilor care intră în Europa”, a declarat preşedintele MP Traian Băsescu, la finalul întâlnirii pe care a avut-o, la sediul MP, cu preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, Gunther Krichbaum.

Citeşte şi: Băsescu: Nepredarea guvernării în mâinile partidelor rusofone, miza majoră a Republicii Moldova

Traian Băsescu a afirmat că dacă migraţia ar fi considerată o problemă de securitate a UE, atunci Uniunea ar trebui să îşi pună în mişcare resursele navale din Marea Mediterană, adăugând că pe lângă flotele statelor UE din zonă, mai este şi flota a VI-a americană.

Băsescu a explicat că Marocul este o filieră pentru Magreb în Spania, Libia pentru refugiaţii economici sau politici din centrul Africii şi Turcia, iar Grecia este filiera pentru Orientul Mijlociu.

Întrebat dacă este de părere că România reuşeşte să exprime o poziţie clară privind migraţia, în contextul discuţiilor care au existat între premier şi preşedintele Iohannis, Traian Băsescu s-a eschivat, afirmând că nu vrea să intre într-un triunghi cu Iohannis şi Ponta.

“Nu aş vrea ca declaraţia mea să fie un motiv să mă băgaţi în triunghiul Iohannis, Ponta şi vă mai aveaţi nevoie de cineva. Deci, punctul meu de vedere vi l-am spus şi de aici puteţi deduce diferenţele de abordare”, a răspuns Traian Băsescu.

Citeşte şi: Traian Băsescu poate fi urmărit penal în dosarul jurnaliștilor răpiți. Ce a declarat fostul șef de stat

Preşedintele MP a declarat că în cadrul întâlnirii avute vineri cu Gunther Krichbaum a susţinut şi că România ar trebui să militeze pentru cota zero şi indiferent ce au susţinut la JAI să menţină acest punct de vedere.

“Cotă zero de migranţi cu atât mai mult cu cât nimeni nu spune când se va termina acest film şi (…) atâta timp cât UE nu generează o politică de blocare a aceste migraţii necontrolate”, a precizat Băsescu, adăugând că la discuţiile cu oficialul german a vorbit în calitate de “politician de opoziţie”, fără să angajeze ţara.

Traian Băsescu a mai spus că Turcia trebuie ajutată financiar să poată menţine cele 2,5 milioane de refugiaţi în taberele pe care deja le-a organizat, afirmând că va fi mult mai costisitor să primim migranţi în Europa decât să finanţăm şederea lor în taberele din Turcia.

Preşedintele MP a adăugat că Turcia nu este singura ţară care găzduieşte migranţi, amintind cazul Libanului care are 1,5 milioane de refugiaţi, dar şi al Iordaniei, cu peste jumătate de milion de refugiaţi.

“UE trebuie să înţeleagă şi să cofinanţeze împreună cu statele pe teritoriul cărora se află aceste tabere şederea refugiaţilor. (…) Cât timp nu recunoaştem că este şi o problemă europeană vom avea fluxul pe care l-am avut anul acesta şi îl vom avea până la sfârşitul anului din Turcia, Grecia, ruta Balanică şi până în inima Europei”, a mai spus Băsescu.

Cele mai citite

Derby fără miză în Giulești. Rapid, victorie de consolare cu FCSB

Rapid s-a impus pe teren propriu cu scorul de 2-0 în fața campioanei FCSB, în ultimul meci din acest sezon al Ligii 1. Partida...

Derby fără miză în Giulești. Rapid, victorie de consolare cu FCSB

Rapid s-a impus pe teren propriu cu scorul de 2-0 în fața campioanei FCSB, în ultimul meci din acest sezon al Ligii 1. Partida...

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Obiceiuri și tradiții

Aproximativ două milioane de români își serbează ziua de nume mâine, 21 mai, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Această sărbătoare are o semnificație...
Ultima oră
Pe aceeași temă