17.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialBarourile din afara UNBR sunt ilegale

Barourile din afara UNBR sunt ilegale

Costituirea şi funcţionarea barourilor în afara Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR) sunt interzie, iar actele de constituire şi de înregistrare a acestora sunt nule de drept, potrivit modificării Legii 51/1995 privind profesia de avocat, care s-a publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit modificărilor publicate în MO 872, de marţi, formele de exercitare a profesiei de avocat sunt: cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi civile profesionale sau societăţi profesionale cu răspundere limitată.

Actele de constituire şi de înregistrare a barourilor paralele sunt nule de drept, iar nulitatea poate fi constatată din oficiu, prevede legea modificată.

Potrivit articolului 12 din Legea modificată, membru unui barou dintr-o altă ţară poate exercita profesia de avocat în România, în cazurile prevăzute de actul normativ.

Legea interzice avocaţilor reprezentarea clienţilor lor la instituţiile unde lucrează rudele la gradul al treilea inclusiv. Totodată, legea reglementează condiţiile în care se poate intra în profesia de avocat.

Ameninţarea unui avocat în timpul exercitării profesiei se pedepseşte cu închisoare de la trei luni sau doi ani închisoare ori amendă.

Cele mai citite

Interviul lui Volodimir Zelenski – bombă cu ceas pentru Occident

Se apropie Summitul aniversar al NATO de la Washington, din 9 -11 iulie 2024. Se împlinesc 75 de ani de la înființarea Alianței militare. Liderul de...

Atalanta Bergamo a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0) în finala Europa League

Atalanta Bergamo a cucerit trofeul Europa League la fotbal, după ce a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe...

Activiștii de partid și mafia universitară decid cine va verifica plagiatele

Am mai scris în repetate rânduri că Legea învățământului superior a fost gândită de mafia universitară, doar pentru a servi intereselor sale, pentru a-i...
Ultima oră
Pe aceeași temă