17.9 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialBan Ki-moon se declară "dezamăgit" de discursul lui Bashar al-Assad

Ban Ki-moon se declară “dezamăgit” de discursul lui Bashar al-Assad

Secretarul general ONU, Ban Ki-moon, şi-a exprimat “dezamăgirea” că discursul preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad, nu oferă nicio soluţie la actualul conflict, relatează AFP, potrivit Mediafax.

 

“Ban Ki-moon este dezamăgit pentru că discursul lui Bashar al-Assad nu contribuie în niciun fel la găsirea unei soluţii pentru a se pune capăt suferinţelor teribile ale poporului sirian”, a declarat Martin Nesirky, purtătorul de cuvânt al secretarului general ONU.

Coaliţia opoziţiei siriene a respins şi ea “soluţia politică” propusă de Bashar al-Assad, refuzând orice iniţiativă care ar permite rămânerea la putere a actualului regim.

Potrivit lui Bashar al-Assad, conflictul din Siria este alimentat şi organizat de forţe străine, cu ajutorul “teroriştilor” care colaborează cu reţeaua Al-Qaida. “Asistăm la un conflict între naţiunea siriană şi inamicii săi, între poporul sirian şi criminali”, a declarat duminică liderul sirian, denunţând presupuse “tentative de divizare a Siriei”.

“Siria nu va depăşi criza actuală fără o mobilizare deplină la nivel naţional”, a continuat Bashar al-Assad.

Siria va continua să combată “terorismul” şi, în acelaşi timp, să caute o soluţie politică pentru reconciliere, afirmă preşedintele Bashar al-Assad. “Ne-am întâlnit astăzi, iar suferinţa este copleşitoare pe teritoriul sirian. Nu există niciun motiv de bucurie în contextul în care nu avem securitate şi stabilitate pe străzile oraşelor noastre. Este naţiunea noastră, a tuturor, trebuie să o apărăm”, a spus al-Assad.

“Este un conflict al celor care vor să se răzbune pe poporul sirian prin divizarea ţării. Aceştia sunt duşmanii poporului şi duşmanii lui Alah. Iar duşmanii lui Allah vor merge în iad”, a continuat al-Assad. “Suntem într-o situaţie de război real şi trebuie să ne concentrăm pe câştigarea războiului”, a spus al-Assad. Preşedintele sirian propune organizarea unei conferinţe de reconciliere cu “cei care nu au trădat Siria”. Conferinţa ar urma să fie succedată de formarea unui nou guvern şi de emiterea unui decret de amnistiere generală a rebelilor, catalogaţi drept “terorişti”. “Prima etapă a unei soluţii politice va necesita oprirea finanţării şi înarmării opoziţiei din străinătate, încetarea operaţiunilor teroriste şi restabilirea controlului asupra frontierelor. Nu vom purta dialog cu o marionetă a Occidentului”, a spus liderul sirian.

Bashar al-Assad s-a adresat naţiunii în faţa unei mulţimi adunate la Casa de Cultură şi Artă din centrul Damascului. Siria se confruntă, de aproape doi ani, cu un conflict civil soldat, conform estimărilor Naţiunilor Unite, cu aproximativ 60.000 de morţi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă