25.1 C
București
vineri, 14 iunie 2024
AcasăSpecialBălgrădean: Media cazurilor de sindrom hemolitic uremic a fost de 10 pe...

Bălgrădean: Media cazurilor de sindrom hemolitic uremic a fost de 10 pe an, în ultimii cinci ani

Media cazurilor de sindrom hemolitic uremic a fost de 10 pe an, în ultimii cinci ani, cu excepţia lui 2015, când au fost 15 cazuri foarte grave, a declarat pentru News.ro şeful clinicii de nefrologie de la Spitalul ”Marie Curie”, Mihaela Bălgrădean.

“Între 2002-2015 am avut cinci decese pentru 57 de cazuri de sindrom hemolitic uremic. Din păcate, am mai spus, ani la rândul nu se puteau face dozări, iar diagnosticul îl punem clinic. Ştiam clar ce mâncaseră acei copii. Îi tratam ca atare, altfel mureau. Nu dispuneam de testele de care dispunem astăzi. Apoi dacă aşteptam după analize, ar fi murit mulţi copii în acei ani, dar noi am pus copiii imediat pe tratament”, a explicat Bălgrădean.

Potrivit specialiştilor de la Ministerul Sănătăţii, sindromul hemolitic uremic nu este boală transmisibilă, ci sindrom cu multiple cauze, ce pot fi sau nu infecţioase.

Ca urmare nu există statistică naţională a SHU. Doar după cazurile de la Argeş s-a facut o centralizare a  cazurilor care s-au prezentat  în patru spitale mari în  ultimii cinci ani. Astfel, în 2010 au fost înregistrate cinci cazuri, în  2011 – 12 cazuri, 2012 – 18 cazuri, , 2013 – 16 cazuri, 2014 – 18 cazuri şi în 2015 – 22 de cazuri, toate la copii sub 5 ani, având diverse cauze infecţioase.

Din 29 ianuarie au fost transferaţi la Spitalul ”Marie Curie” din Bucureşti 16 copii, majoritatea din Argeş, cu sindrom hemolitic uremic sau cu suspiciuni de SHU. Dintre aceştia, trei fetiţe din Argeş au murit în spital, pe 4, 15 şi 16 februarie.

Cele mai citite

5 recomandări pentru utilizarea corectă a pistolului de umflat roți

Într-un service auto sau într-o vulcanizare, umflarea roților este o operațiune care se realizează în mod frecvent. Dacă ai o afacere în acest domeniu...

Ciolacu, despre varianta Mircea Geoană, după ședința PSD

Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a declarat după reuniunea Consiliului Politic Naţional al PSD de la Sâmbăta de Sus, că, la începutul...

Alertă cu bombă la bordul unui avion de pe Otopeni

O alertă cu bombă a fost raportată pe Aeroportul Internațional “Henri Coandă” Otopeni, la bordul avionului Airbus 321 al companiei Fly One Armenia, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă