Meteorologii au atenţionat că în vestul, nordul şi centrul ţării vor fi ploi, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi, izolat, căderi de grindină, începând de vineri dimineaţă şi până sâmbătă dimineaţă, relatează Mediafax.
Potrivit informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de vineri, ora 9.00, până sâmbătă, ora 6.00, „instabilitatea atmosferică va fi accentuată în special în vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină”.
În aceste zone, cantităţile de apă vor depăşi local 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 35-40 de litri pe metru pătrat.
Potrivit meteorologilor, astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar cu o intensitate mai mică.