16.3 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialAVAS executa chiar si bun-platnicii

AVAS executa chiar si bun-platnicii

»  Deoarece nu a reusit sa recupereze de la marii datornici creante de peste 4 miliarde dolari, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a ajuns sa execute silit chiar si bun-platnicii. In ciuda tentativelor disperate ale AVAS, majoritatea celor executati in acest mod isi recastiga dreptatea in instanta, unde obtin si deblocarea conturilor. Totusi, Romania libera a descoperit ca unele firme si chiar institutii de stat inca apar in evidentele Autoritatii ca avand conturile oprite, desi isi rezolvasera de mult litigiile cu AVAS.

Numai la tribunalul bucuresti avas are de-a face cu 1.090 dosare aflate pe rol, dintre care 618 au fost deschise in ultimele 19 luni. In 294 de spete AVAS este contestata pentru faptul ca a decis executarea silita si blocarea conturilor unor agenti economici, fara insa a fi avut suficiente motive sa o faca.
Insa printre firmele si institutiile de stat care figureaza in evidentele Autoritatii ca avand poprire pe conturi Romania libera a descoperit mai multe situatii in care respectivii agenti economici contrazic AVAS si sustin ca isi desfasoara activitatea normal, fara a avea conturile blocate sau datorii la bugetul de stat.
In primele noua luni ale anului in curs, AVAS a inregistrat cel mai mic procent din activitatea de recuperare a creantelor scoase la licitatie: 0,2%. Reprezentantii Autoritatii recunosc, intr-un comunicat transmis R.l., ca stadiul dramatic in care se afla incasarile are la baza actualul context economic: "Desi AVAS a orga-nizat licitatii pentru recuperarea creantelor, criza economica a influentat si acest domeniu, prin neprezentarea la licitatii a ofertantilor interesati".

Intr-un raspuns oficial trimis pe adresa R.l., reprezentantii AVAS ne-au furnizat mai multe exemple concrete de agenti economici carora institutia sustine ca le-ar fi poprit conturile din cauza datoriilor la bugetul de stat. Un astfel de caz este cel al Primariei Vulcan, din judetul Hunedoara. Intrebat ce datorii neachitate are la bugetul de stat si daca are conturile blocate, edilul Gheorghe Ile ne-a declarat ca este vorba de o eroare. "Primaria Vulcan nu are nici un cont blocat si nici o datorie la stat. Dovada e faptul ca noi facem zilnic tranzactii bancare; chiar si azi (ieri – n.r.) am facut tranzactii bancare. Cred ca AVAS nu stie despre ce vorbeste. A fost o datorie catre RENEL acum vreo patru ani, dar aia a fost lamurita dupa ce am dat AVAS in judecata si am castigat", ne-a explicat primarul Ile. El a mai adaugat, pentru Romania libera, ca nu are cunostinta ca in ultima perioada sa fi primit de la AVAS vreo instiintare privind existenta unor eventuale datorii catre stat.

Oradea, datorii indirecte recuperate de la bun-platnici
Un alt caz despre care AVAS informeaza ca figureaza cu conturile blocate din cauza debitelor la bugetul de stat este cel al Universitatii din Oradea.  Rectorul institutiei, profesorul Cornel Antal, sustine insa ca la mijloc este vorba de o confuzie majora. "Anul trecut, in baza unei hotarari de guvern, universitatea noastra a fost obligata sa preia in administrare Statiunea de Cercetare Oradea, care la momentul respectiv avea datorii la bugetul de stat de peste 14 miliarde lei vechi. Imediat dupa preluare, AVAS ne-a trimis o hartie in care ne-a amenintat ca daca nu le achitam o parte din datorie, adica 1,8 miliarde lei vechi, restante la bugetul de sanatate, ne blocheaza conturile. Noi am platit imediat acea datorie, desi nu era facuta de noi.

Degeaba le-am explicat reprezentantilor AVAS ca atunci cand s-a semnat protocolul de preluare a statiunii eu nu am semnat si actul aditional prin care preluam si datoriile. Intre timp, a aparut o lege care reglementeaza lucrul acesta si am dat in judecata AVAS acum doua luni pentru a ne recupera banii", a explicat pentru R.l. rectorul Antal. Acesta se arata increzator ca institutia pe care o conduce va castiga procesul cu Autoritatea.

Reesalonarea, interpretata ca datorie la buget
A treia situatie documentata de Romania libera este cea a SC Agromec Harman SA, din Brasov, unde o reesalonare de datorii a fost considerata ulterior ca datorie la buget, decizie urmata de blocarea conturilor. "Noi avem o datorie de 87.131 lei noi, pentru care acum cateva luni ni s-a acordat o reesalonare. Dupa ce am primit hartia de la AVAS prin care ne-au blocat conturile, am actionat in instanta AVAS si am contestat aceasta masura. Am castigat procesul acum o luna si jumatate si, in prezent, nu mai avem conturile blocate. Eu nu stiu ce informatii v-a furnizat AVAS, dar nu sunt reale", ne-a declarat Toma Dovlecel, directorul economic al firmei.
Pe de alta parte, AVAS a fost actionata in judecata chiar de firmele care fusesera executate silit. De multe ori Autoritatea a pierdut aceste procese, inclusiv din cauza intarzierii cu care a actionat impotriva celor care au dat-o in judecata. De pilda, in luna aprilie, Inalta Curte de Casatie si Justitie a anulat definitiv si irevocabil actele de executare silita indreptate impotriva SIF Moldova. Judecatorii au constatat la acea vreme ca dreptul la executarea silita a unor bilete la ordin de cateva sute de mii de dolari era prescris.

Eroare cu repetitie
Acum cateva luni AVAS anunta, printr-un comunicat de presa, ca ar fi blocat conturile a 1.604 debitori, a caror datorie totala era in suma de 8 milioane RON. Printre firmele mentionate se numarau Interagro Bucuresti, Avicola Brasov si Uzina Mecanica Babeni. AVAS sustinea atunci ca executarea silita prin blocarea conturilor se facea asupra unor creante neperformante, vechi de cativa ani, care nu au putut fi incasate prin alte metode. La vremea respectiva, reprezentantii celor trei firme enumerate mai sus au declarat, pentru Romania libera, ca nu aveau conturile blocate, deoarece respectivele datorii fusesera achitate de mult.

4 miliarde dolari nerecuperate
AVAS a preluat, in perioada 1 iunie 1999-30 septembrie 2009, un portofoliu de creante in valoare totala de 12,1 miliarde lei, reprezentand echivalentul a 5 miliarde dolari, asupra unui numar de 73.053 debitori. Din aceasta suma, Autoritatea mai are de recuperat circa 4 miliarde dolari. Principalii datornici ai AVAS sunt Bancorex, BCR, Banca Agricola si CEC, cu o datorie comuna de 2,6 miliarde dolari. Fosta Companie Romana de Petrol este debitoare cu 507 milioane dolari, iar Ministerul Finantelor Publice – cu 895 milioane.

Autoritatea nu stie cate procese are
La intrebarea cate litigii privind contestarea masurii de executare silita prin poprirea conturilor are AVAS, reprezentantii acestei institutii nu au stiut sa ne raspunda exact. Ei ne-au spus ca "exista pe rolul instantelor de judecata mai multe litigii avand ca obiect actiuni formulate in contradictoriu cu AVAS de catre persoane fizice sau juridice carora AVAS le-a blocat conturile". Potrivit informatiilor puse la dispozitie de catre reprezentantii Tribunalului Bucuresti, AVAS este parte, doar in Capitala, in 1.090 dosare. In 294 dosare, diverse persoane fizice sau juridice contesta masura de executare silita prin poprirea conturilor luata de AVAS impotriva lor.

Cele mai citite

Primar din Buzău și mai mulți funcționari, cercetați penal pentru fals în înscrisuri oficiale

Vasile Săcuiu, primarul PSD al comunei Scorțoasa din județul Buzău, este în centrul unei anchete penale alături de mai multe persoane din cadrul...

STS a intervenit să repare o defecțiune apărută într-o reţea internă de telefonie interurbană din București

Sistemul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a intervenit, luni seară, la o defecţiune apărută la un echipament ce deserveşte o reţea internă de telefonie interurbană...

Procurorii și polițiștii desfășoară o operațiune contra evaziunii fiscale, cu peste 150 de percheziții

Procurorii și polițiștii din cadrul IGPR și de la Direcția Generală Anticorupție desfășoară o operațiune de combatere a infracțiunilor economico - financiare, în cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă