13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialAutocar plin cu studenți Erasmus, implicat într-un accident grav în Spania

Autocar plin cu studenți Erasmus, implicat într-un accident grav în Spania

UPDATE 18.00: Autorităţile spaniole au revizuit, de la 14 la 13 decese, bilanţul accidentului rutier grav survenit duminică în nord-estul Spaniei şi în care a fost implicat un autocar cu studenţi Erasmus, relatează AFP. În accident au fost rănite alte 43 de persoane, dintre care circa 30 au fost spitalizate. Identitatea victimelor nu a fost deocamdată confirmată, dar toate sunt de sex feminin, potrivit unei surse a guvernului regional. 

Accidentul s-a produs la primele ore ale dimineţii în apropiere de oraşul-port Tarragona. Postul TV3 a relatat că şoferul autocarului a pierdut controlul volanului, după care autocarul s-a răsturnat şi s-a ciocnit cu un autovehicul din sens opus. La bordul autocarului se aflau 56 de studenţi Erasmus de 19 naţionalităţi diferite, care se întorceau de la un festival organizat la Valencia. 

Autorităţile spaniole au afirmat că au luat legătura cu reprezentanţele diplomatice ale Germaniei, Bulgariei, Cehiei, Elveţiei, Franţei, Finlandei, Ungariei, Italiei, Irlandei, Marii Britanii, Olandei, Poloniei, Autorităţii Naţionale Palestiniene, Suediei, Japoniei, Noii Zeelande, Norvegiei şi Ucrainei. 

UPDATE 16.35: Printre persoanele care au fost rănite şi transportate la spitalele din Spania în urma accidentului de autocar produs în cursul dimineţii de duminică, în apropierea localităţii Freginals, nu au fost identificaţi cetăţeni români, potrivit unei comunicări a Ministerului de Extrene, pentru News.ro.

Potrivit sursei citate, trupurile neînsufleţite victimelor au fost transferate la Institutul de Medicină Legală unde se desfăşoară procedurile de identificare. Verificările sunt în curs şi o echipă consulară mobilă se va deplasa la locul accidentului pentru a obţine informaţii suplimentare. Totodată, Consulatul General al României la Barcelona rămâne în permanentă legătură cu autorităţile spaniole şi este pregătit să acorde asistenţă consulară de specialitate.

===========

Cel puțin 14 persoane au murit după ce un autocar cu studenți Erasmus de diverse naționalități s-a răsturnat și s-a ciocnit cu un alt vehicul pe o autostradă în nord-estul Spaniei, informează Agerpres.

Accidentul s-a produs la primele ore ale dimineții în apropiere de orașul-port Tarragona. 

La bordul autocarului se aflau 56 de studenți Erasmus de diverse naționalități care se întorceau de la un festival din Valencia. 

Mai mulți pasageri au fost de asemenea răniți, unii fiind în stare critică.

Potrivit publicației El Mundo, din primele informații se pare că studenții din autocar proveneau din Elveția, Norvegia, Marea Britanie, Turcia, Ucraina, dar și din Barcelona. 

Postul TV3 a relatat că șoferul autocarului a pierdut controlul volanului. Autocarul s-a izbit apoi de zona mediană, s-a răsturnat și s-a ciocnit cu un autovehicul de pe sens opus.

Cele mai citite

Lituania a preluat președinția rotativă a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei de la Liechtenstein

Lituania a preluat președinția rotativă a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei de la Liechtenstein, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor afacerilor externe din...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Marcel Ciolacu, ferm convins că România va avea până la sfârșitul anului o inflație de sub 5%

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că trendul inflaţiei este unul descendent, iar pe finalul acestui an va coborî sub cinci la sută. Acesta a...
Ultima oră
Pe aceeași temă