16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialATAC TERORIST în SUA: Cel puţin 3 morţi şi zeci de răniţi...

ATAC TERORIST în SUA: Cel puţin 3 morţi şi zeci de răniţi în trei explozii în Boston. Obama: Vom afla cine şi de ce a făcut asta

UPDATE. Exploziile care au avut loc la maratonul din Boston sunt de natură “teroristă”, a declarat preşedintele SUA, Barack Obama, insistând că autorii vor fi aduşi în faţa justiţiei.

Citeşte şi Barack Obama: E un atac terorist. Autorii vor fi pedepsiţi

Un avion a fost oprit la sol şi este verificat, pe aeroportul Logan din apropiere de Boston, relatează presa americană.

Citeşte şi  Un avion este verificat, pe aeroportul din Boston, din cauza unor suspiciuni

 

UPDATE. Preşedintele Traian Băsescu, a transmis, marţi, un mesaj de condoleanţe preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, în contextul celor două explozii care au avut loc la Boston, în urma cărora, potrivit unui bilanţ preliminar, au murit trei persoane şi alte 140 au fost rănite.

Citeşte Mesajul de condoleanţe al preşedintelui Traian Băsescu pentru familiile victimelor exploziilor din Boston

_ _ _ _

UPDATE: Premierul Victor Ponta şi-a exprimat, marţi. în şedinţă de Guvern, solidaritatea faţă de victimele exploziilor de la maratonul din Boston.

“Îmi exprim solidaritate faţă de victimele de ieri de la Boston (…). Cred că orice sacrificiu pe care România îl va face in aceasta bătălie dreapta alături de aliaţi este justificată”, a afirmat Victor Ponta.

“În asemenea momente tragice vreau să spun că suntem alături de partenerii noştri şi trebuie să fim într-o lume care ne confruntă cu evenimente de acest fel”, a conchis premierul.

 Tot marţi, premierul Victor Ponta a trimis o scrisoare oficială autorităţilor americane prin care a transmis condoleanţe familiilor victimelor tragicului eveniment care a avut loc la Boston, alături de compasiunea sa faţă de toţi cei afectaţi.

În scrisoare, premierul apreciază că acest gen de acţiuni sunt incalificabile.

_ _ _ _

UPDATE: Cel puţin 10 persoane rănite au membrele amputate, potrivit unui expert în terorism.

_ _ _ _

UPDATE: Bilanţul preliminar al atentatelor din Boston este de cel puţin trei morţi şi 140 de răniţi, potrivit agenţiei de presă AP.

Cele două explozii s-au produs “simultan”, în apropierea liniei de sosire, la aproximativ 50-100 de metri distanţă, potrivit şefului poliţiei din Boston Ed Davis, care în cursul serii a anunţat că bilanţul a crescut de la doi la trei morţi.

Citeşte şi EXPLOZII Boston: Trei morţi şi cel puţin 140 de răniţi

_ _ _ _

UPDATE: Administraţia federală a Statelor Unite a mobilizat toate resursele necesare după atacurile din Boston, iar autorii vor fi aduşi în faţa justiţiei, afirmă preşedintele Barack Obama, potrivit Mediafax.

“Încă nu ştim cine a făcut acest lucru. Nu trebuie să ne grăbim cu concluziile. Dar vom afla cine sunt autorii şi de ce au făcut asta; vor fi aduşi în faţa justiţiei”, a declarat Obama, precizând că Administraţia federală pune la dispoziţie toate resursele pentru ajutarea autorităţilor statale şi locale din Massachusetts.

Citeşte şi EXPLOZII Boston – Sportiv de origine română: Am ajuns la hotel şi am vazut explozia. Sunt şocat

“Eu şi Michelle suntem alături în rugăciuni de victimele acestor evenimente”, a precizat Obama.

Janet Napolitano, secretarul american pentru Securitatea Internă, şi directorul FBI îl ţin la curent pe preşedinte în legătură cu evenimentele din Boston şi cu situaţia securităţii Statelor Unite.

Obama a cerut autorităţilor federale să ofere întregul sprijin autorităţilor statale după atentatele din Boston, relatează CNN.

Deasupra oraşului Boston au fost instituite restricţii de trafic aerian ca urmare a exploziilor. De asemenea, autorităţile au sporit securitatea în New York şi Washington, DC.

Sistemul de telefonie mobilă a fost oprit temporar la Boston pentru a se evita detonarea vreunui dispozitiv exploziv prin telefon.
_ _ _ _

UPDATE. Bilanţul preliminar al atentatelor din Boston este de cel puţin doi morţi şi 49 de răniţi, conform unor surse medicale şi poliţiei, relatează CNN, citat de Mediafax.

Exploziile produse la maratonul din Boston sunt un “atac terorist”, au anunţat autorităţile americane. Cele două explozii de la maraton au fost cauzate de dispozitive explozive declanşate aproape simultan, la 15-20 de metri distanţă unul de celălalt, în apropierea liniei de sosire a maratonului din Boston, a declarat şeful poliţiei din Boston, Ed Davis.

O a treia explozie a avut loc la Biblioteca J.F. Kennedy din Boston, după aproximativ două ore. Nu există informaţii despre eventuale victime în al treilea incident.

Poliţia din Boston a îndemnat cetăţenii să dea dovadă de prudenţă şi să evite ieşirile neesenţiale.

Încă două dispozitive explozive au fost depistate în Boston şi au fost dezamorsate, anunţă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de CNN.

Sursele citate nu au oferit detalii despre zonele în care au fost depistate celelalte două dispozitive explozive, dar două hoteluri din apropiere au fost evacuate după exploziile de la maraton.

Maratonul din Boston a fost organizat cu ocazia Zilei Patrioţilor, marcată în a treia zi de luni din aprilie, începând cu anul 1897.

_ _ _ _

UPDATE. O a treia explozie a avut loc în urmă cu câteva minute la biblioteca J.F. Kennedy din Boston, potrivit presei internaţionale, citată de Realitatea TV.

Autorităţile americane au declarat alertă de atac terorist.

_ _ _ _

UPDATE. Încă două dispozitive explozive au fost depistate în Boston şi au fost dezamorsate, anunţă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de CNN.

_ _ _ _

UPDATE. Cel puţin trei oameni au murit în exploziile produse la maratonul din Boston, alte 23 sunt rănite, potrivit Reuters.

_ _ _ _

UPDATE. Cel puţin trei oameni au murit în exploziile produse la maratonul din Boston, afirmă surse citate de Fox News, potrivit Mediafax.

Conform unei surse citate de Fox News, trei cadavre au ajuns la morga unuia dintre spitalele din Boston.

Citeşte şi: Joseph Biden: Exploziile din Boston, probabil “atentat”; securitatea a fost sporită în SUA

_ _ _ _

UPDATE. Autorităţile americane nu au stabilit încă dacă exploziile produse la maratonul din Boston au fost accidentale sau este vorba de un atac terorist.

“Au fost mai multe explozii; la faţa locului s-au deplasat serviciile de intervenţie.Nu ştim exact câte poersoane au fost rănite”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului poliţiei din Boston, potrivit Mediafax.

Două explozii au avut loc luni în apropierea liniei de final a maratonului din Boston, cartierul general al organizatorilor fiind închis din cauza incidentului.

_ _ _ _

UPDATE. Cel puţin 12 oameni au fost răniţi în exploziile produse la maratonul din Boston, anunţă surse citate de BBC News.

_ _ _ _

Două explozii au avut loc în apropierea liniei de final a maratonului din Boston, cartierul general al organizatorilor fiind închis din cauza incidentului, informează Fox News, citat de Mediafax.

Jurnaliştii din centrul de presă al evenimentului au relatat că au auzit două explozii.

Hotelul Fairmount Copley Plaza în care este cartierul general al evenimentului sportiv a fost închis ca urmare a incidentului.

Potrivit CNN, cel puţin şase persoane au fost rănite în cele două deflagraţii “majore”.

La locul incidentului au sosit zeci de ambulanţe şi vehicule ale serviciilor de securitate.

Cele mai citite

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...
Ultima oră
Pe aceeași temă