15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialAristotel Căncescu rămâne în arest până pe 23 decembrie. Decizia ICCJ este...

Aristotel Căncescu rămâne în arest până pe 23 decembrie. Decizia ICCJ este definitivă

Aristotel Căncescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Braşov rămâne în arest până pe 23 decembrie.Este decizia definitivă a magistraşilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa supremă a respins miercuri contestaţia lui Căncescu la decizia de prelungire a arestului, informează Mediafax.

ICCJ a admis, în 19 noiembrie, propunerea procurorilor anticorupţie de prelungire a arestului preventiv pentru Aristotel Căncescu, în dosarul privind atribuirea ilegală a unor contracte. Perioada în care acesta trebuie să stea în arest a fost prelungită până la 23 decembrie.

În acelaşi dosar, ICCJ a decis, pe 20 noiembrie, ca deputatul Ion Diniţă să fie cercetat sub control judiciar, după ce plenul Camerei a avizat, marţi, luarea de măsuri preventive faţă de acesta.

Aristotel Căncescu este cercetat de procurorii anticorupţie pentru luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (cinci fapte) şi instigare la tentativă la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Preşedintele suspendat al CJ Braşov, Aristotel Căncescu, a fost reţinut în 7 octombrie, iar o zi mai târzu a fost eliberat, după ce instanţa supremă a respins cererea procurorilor de arestare preventivă a acestuia. Două săptămâni mai târziu, în 24 octombrie, Aristotel Căncescu a fost arestat preventiv, după ce un complet de la ICCJ a admis contestaţia procurorilor anticorupţie.

În acelaşi dosar sunt cercetaţi administratorul public al județului Braşov, Radu Ispas, Gabriel Bâgiu, administrator al SC Ramb Sistem SRL Braşov, firmă care ar fi fost favorizată la atribuirea unor contracte de către CJ Braşov, şi vicepreşedintele CJ Braşov, Mihai Pascu.

Cele mai citite

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...
Ultima oră
Pe aceeași temă