38.2 C
București
marți, 8 iulie 2025
AcasăSpecialArgeş: DN 7, blocat după ce un tir a derapat din cauza...

Argeş: DN 7, blocat după ce un tir a derapat din cauza zăpezii

Circulaţia rutieră pe DN 7 este blocată, miercuri, în zona localităţii Morăreşti din judeţul Argeş, după ce un tir a derapat din cauza zăpezii şi este aşeazat perpendicular pe şosea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Argeş, nu există victime, iar circulaţia este oprită pe ambele sensuri de circulaţie.

„Este un tir care a derapat şi s-a aşezat de-a latul drumului. În acest moment se lucrează pentru scoaterea lui în afara şoselei, iar în cel mai scurt timp se va elibera şoseaua”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, comisar-şef Dănuţ Dinu.

Şi pe DN 73C Curtea de Argeş-Râmnicu Vâlcea se circulă cu dificultate din cauza zăpezii, iar traficul rutier a fost restricţionat pentru autovehiculele de peste 3,5 tone.

Totodată, în zona Costeşti din cauza viscolului au fost afectate mai multe linii electrice, fiind afectate localităţile Popeşti, Ungheni, Izvoru, Recea, Buzoieşti, Costeşti, Bogaţi, Leordeni, Suseni şi Pârvu Roşu.

Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare cod portocaliu pentru Bucureşti şi 17 judeţe din estul şi sudul ţării, unde vântul va depăşi la rafală 90 de kilometri, alte 14 judeţe rămânând sub atenţionarea cod galben de ninsori şi viscol, până joi seara.

Codul portocaliu a fost emis pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Constanţa, Tulcea, Mehedinţi, Dolj, Olt şi sudul judeţului Argeş, unde va fi viscol, vântul va depăşi la rafală 80-90 de kilometri pe oră, determinând reducerea vizibilităţii sub 50 de metri şi troienirea zăpezii.

Alte 14 judeţe – Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi, Suceava, Botoşani şi nordul judeţului Argeş – rămân sub avertizarea cod galben de ninsori şi viscol până joi, la ora 18.00.

Cele mai citite

Corecția bugetară în două trepte: impact major în 2026

Efectele directe ale pachetului ar putea urca la 0,6% din PIB în 2025 și ar putea atinge 3,35% din PIB în anul următorConsiliul Fiscal...

OpenAI își întărește securitatea pentru a preveni spionajul tehnologic

OpenAI, compania din spatele uneia dintre cele mai avansate inteligențe artificiale comerciale din lume, a inițiat o restructurare amplă a sistemelor interne de securitate,...

Mesajul lu Xi Jinping, în contextul reorganizării economiei naționale

Președintele chinez Xi Jinping transmite un mesaj clar în contextul reorganizării economiei naționale: industria grea rămâne esențială și nu trebuie abandonată, chiar dacă țara...
Ultima oră
Pe aceeași temă