24.7 C
București
miercuri, 17 iulie 2024
AcasăInternaționalPortughezul Antonio Costa ar putea fi următorul șef al Consiliului European

Portughezul Antonio Costa ar putea fi următorul șef al Consiliului European

Portughezul Antonio Costa a obținut de mult timp sprijin în rândul colegilor europeni pentru a deveni președintele Consiliului European, sperând că abilitățile sale de negociator pragmatic îl vor ajuta să câștige această funcție, notează Reuters.

Costa, în vârstă de 62 de ani, a demisionat din funcția de prim-ministru al Portugaliei în noiembrie anul trecut din cauza unei anchete privind presupuse ilegalități în gestionarea de către guvernul său a mai multor proiecte mari de investiții.

Costa a negat însă orice abatere, nu a fost acuzat niciodată de vreo infracțiune și este favorit pentru a-i succeda belgianului Charles Michel la președinția CE, în cadrul cărora se stabilește agenda politică a blocului comunitar.

În acest rol, Costa va trebui să construiască punți de legătură între șefii de stat și de guvern într-o Europă fragmentată, în care extrema dreaptă este în creștere.

Deși șeful său de cabinet a fost arestat pentru scurt timp, cazul procurorilor s-a destrămat în mare parte după ce judecătorii de la Curtea de Apel din Lisabona și ombudsmanul portughez au declarat că ancheta s-a bazat pe speculații, nu pe dovezi.

În timp ce Partidul Popular European de centru-dreapta ar urma să o propună pe Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la conducerea Comisiei Europene, socialiștii și democrații de centru-stânga urmau să îl propună pe Costa la un dineu informal, luni, pentru șefia Consiliului.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă